10 mai

La 10 mai 2011, Majestatea Sa Regele Mihai anunţa ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen”, respectînd astfel decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României.

„Noi, Mihai I, în virtutea autorităţii noastre nedisputate ca şef al Casei Regale a României, luând în considerare decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Noastre Regale, şi urmând datoria mea faţă de istorie şi faţă de urmaşii şi succesorii mei, ţinând cont de articolele 1(10), 15 şi Anexa 1 ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, adoptate de noi la 30 decembrie 2007, acţionând în conformitate cu voinţa mea liberă, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern”, se arăta într-un document semnat de Regele Mihai I şi transmis prin biroul său de presă.

Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de Casa Regală a României, se mai arăta în primul articol al documentului.

Casa de Hohenzollern este una dintre cele mai importante dinastii din istoria Europei, care a dat de-a lungul vremii regi şi împăraţi ai casei conducătore de Brandenburg-Prussia (1415-1918) şi Germania Imperială (1871-1918). Şi-a luat numele de la un castel din Schwabia, iniţial menţionat ca Zolorin sau Zolre (actualul Hohenzollern, din sudul Tübingen, în landul Baden-Württemberg).

Burchard I este primul care a fost înregistrat ca strămoş al dinastiei, conte de Zollern în secolul al 11-lea. La a treia şi a patra generaţie de la acesta s-au format două linii de succesiune, Zollern-Hohenberg, dispărută până în 1486, şi conţii din Nürnberg, ai cărei moştenitori au ajuns până în zilele noastre.

Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern care au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918.

În România, în anul 1866, casa de Hohenzollern este aleasă ca dinastie domnitoare de către conducerea politică în frunte cu liberalul Ion Brătianu.

Din această dinastie au făcut parte Carol I, principe al României între 1866-1881 şi rege între 1881 şi 1914, Ferdinand I al României (1914-1927), Mihai I al României (1927-1930 şi 1940-1947) şi Carol al II-lea al României (1930-1940).

Ce s-a ales de Țară și Monarhie? Acum 100 de ani, cu jertfă imensă, s-a clădit o țară din care plecăm. O ţară pentru pămîntul căreia au murit bunicii şi străbunicii noştri! O ţară plămădită de regi, regine şi bărbaţi de stat. Le-au luat locul conducători aleşi de aceeaşi populaţie fără conştiinţă. De neam. De ţară. Pentru că, din păcate, după 100 de ani nu ne-am schimbat ca popor. Nu s-a aprins şi nu a ars în noi flacăra valorilor comune. Dacă nu mă credeţi, citiţi-l pe Eminescu. Ziaristul! Sau pe I. L. Caragiale, care a plecat şi murit la Berlin!

Recunoaşterea României Mari s-a datorat în parte conexiunilor şi charismei Reginei Maria. A făcut lobby pentru ţară în 1919, la Paris, cînd România cerea Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul, adică respectarea garanţiilor din anul 1916, deşi semnase pacea separată cu Germania prin guvernul Marghiloman. Cînd scrisorile lui Ionel Brătianu către rege vorbeau despre răceala şi enervarea cu care era tratat, regina este trimisă la Paris într-o aşa-numită vizită particulară. Premierul Georges Clemenceau o întîmpină la Elysee cu garda de onoare.

Frumoasa noastră suverană a luat atitudine făţişă şi frontală la Conferinţa de la Paris din 1919, privind apărarea drepturilor ţării sale, îngrozindu-l şi înspăimîntîndu-l pe fiorosul tigru Clemenceau, care se destăinuia astfel colegului diplomat Andre Tardieu: „Cum să se poate înţelege un tigru ca mine cu o leoaică ca asta?”.

O leoaică, la fel de româncă precum cei ce s-au jertfit la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Dar şi în Galitzia, la Mons, în Italia, Albania, Serbia. O regină care radiografiază ţara pentru care s-a luptat. Ce spunea Majestatea Sa în 1918? „Fidelitatea, atașamentul, solidaritatea la necaz nu par să existe pentru ei, cum nu există nici un ideal superior, nimic care să trebuiască sa fie continuat, nici un lucru pe care să trebuiască sa-l iubești, să-l venerezi sau să-l susții la greu. Cum dau greș o vreme, îl mătură la o parte și o iau de la capăt cu altceva… Cred că cei mai mulţi dintre dragii mei români se află încă pe un plan foarte jos în ce privește ideile de onoare și loialitate sau dorința de a nutri asemenea sentimente – cred că o perspectivă mai înaltă încă nu face parte din gîndurile lor firești. Din fire sînt lași în toate privințele. Nu respectă nici Dumnezeu, nici rege, ţara lor e o idee vagă, atîta timp cît situația se poate exploata avantajos pentru afaceri sau în interesul personal.…”

Uităm repede momentele urîte ale vieţii şi, de aceea, riscăm să le repetăm la nesfîrşit. Precum liberalii de astăzi! Cum sînt convins că foarte mulţi dintre istorici au uitat celebra anecdotă „reală” a Regelui Carol I de România, primul şi cel mai de seamă rege al acestui spaţiu. Mulţi dintre mînuitorii de tastatură, am vrut să spun de condei, nici nu au auzit de ea. Cum multor „învăţaţi” catodici de astăzi chiar şi Carol I le este străin. Oricum, nu a fost contemporan cu Ştefan cel Mare! Se spune că, în limba română aproximativ corectă – pe care un german pur sînge a exersat-o fără încetare! –, Majestatea Sa s-a adresat lui Ion Brătianu, contrariat de deciziile acestuia: „Tomnule Prateanu, tumneata ai doua luntre in cur!”, parafrazînd vechea zicală românească: a sta cu fundul în două luntre, adică a pune ouăle în două coşuri! Remarca era o nedumerire a suveranului, dar şi un reproş faţă de lipsa de fermitate a premierului român pur-sînge.

Soţia mea zice: „S-a dat lege pentru retrocedarea caselor naţionalizate, adică luate abuziv?” S-a dat, zic, şi s-au retrocedat multe. „L-au abdicat pe Rege, abuziv? Nu-i acelaşi lucru? Normal ar fi să-i restituie tronul şi funcţia de şef de stat pe acelaşi principiu”! Deşteaptă femeie! Raţionamentul, nu ştiu cît e de corect, dar e de bun simţ. Un referendum naţional, monarhie sau republică, demnitate sau umilinţă continuă, eleganţă sau ordinărie… singurele întrebări de pe formularul de referendum!