14 noimenbrie – Ziua Mondială a Diabetului Zaharat

diabet

Anual la 14 noiembrie este marcata Ziua Mondială a Diabetului, sărbătorită în întreaga lume de peste 200 de asociaţii membre ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, în peste 160 de ţări, printre care şi România, toate fiind State Membre ale Naţiunilor Unite, de către alte asociaţii, organizaţii, companii, cadre medicale şi persoane suferind de diabet zaharat, precum şi familiile lor.

Cu această ocazie, sâmbătă, 12 noiembrie, voluntarii Asociației Lions Kindness Reșița, în colaborare cu Asociația Diabeticilor de Reșița, au organizat un eveniment în Centrul Civic al municipiului. În cadrul acțiunii, reșițenii au avut parte de testarea glicemiei, iar Dr. Liviu Necula și Dr. Caius Diaconescu, au fost alături de reșițeni cu sfaturi și sugestii despre cum se poate trăi sănătos chiar dacă suferă de diabet.

Primii 30 de beneficiari ai screening-ului, au primit din partea Asociației Diabeticilor câte un aparat pentru măsurarea glicemiei. De acest screening au beneficiat 120 de persoane cu vârsta cuprinsă între 9 ani și 87 ani, în interval de 3 ore. Printre aceștia, s-au depistat 10 cazuri noi de DZ și 6 de HTA. Toți au primit consiliere profesională din partea celor doi medici prezenți.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 2 =