15 februarie, Ziua națională a lecturii

1

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, 15 februarie 2023, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“ Caraș-Severin va da startul unei noi ediții a campaniei „Dă-ți întâlnire cu o carte la bibliotecă“, în cadrul căreia va oferi gratuit permise de înscriere la bibliotecă și semne de carte vizitatorilor.

În colaborare cu unitățile de învățământ din Reșița sunt programate, în acest context, următoarele activități. Astfel, 15 februarie 2023, de la ora 10.00, Filiala ,,Lunca Bârzavei” a Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” găzduiește  acțiunea Prima vizită la bibliotecă, cls. Pregătitoare, Școala Gimnazială Nr.9, prof. Înv. Primar Laura Șendroni. De la ora 11.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița va organiza o activitate interactivă cu participarea elevilor din clasele a IV-a și a V-a B, secția germană, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz”; coordonatori: înv. Maria Sorca & prof. Sonia Maria Chwoika. Invitat: dr. ing. Christian Paul Chioncel. Să ne aducem aminte de profesorul, scriitorul și etnograful Alexander Tietz (*9 ianuarie 1898, Reșița – † 10 iunie 1978, Reșița), la 125 ani de la nașterea unuia din cei doi patroni spirituali ai Colegiului Național.

Începând cu ora 16.30, Filiala ,,Lunca Bârzavei” a Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” organizează acțiunea Biblioteca și tinerii. Invitați: reprezentanți ai Consiliilor Școlare ale Elevilor din Reșița. Acțiunile de promovare și încurajare a lecturii, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, vor continua în data de 16 și 17 februarie 2023, în colaborare cu Grădinița PP Semenic Reșița (la Centrul de carte ,,Banatica”) și Școala Gimnazială Nr.7 Reșița ( la Filiala ,,Lunca Bârzavei”).

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 10 =