19 martie, Ziua pașaportului românesc

pașaport

Ziua paşaportului românesc, marcată la 19 martie, aminteşte de data la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”.

Astfel, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, alături de subprefectul Andrei Plujar şi de şeful Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte, cms. şef Cătălin Colţescu, a participat în sistem de videoconferinţă la celebrarea a celor 109 ani de la promulgarea legii, ocazie cu care secretarul de stat Irina Alexe a transmis mesajul de felicitare din partea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Scurt istoric al paşaportului românesc
Fie că s-au numit salvconducte, teșcherele, foi de pribegie, foi de circulație, foi de călătorie, pasuri sau pașapoarte, aceste documente de trecere a frontierei emise de autoritățile statale certificau, în esență, identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor.

Eliberate de Ministerul de Interne și de prefecții de județe, pașapoartele erau emise în numele regelui și aveau formatul unei cărți mici portative, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm, fiind compuse din 20 pagini numerotate. Termenul de pașaport – prin care se desemna documentul general de călătorie în baza căruia călătorii români puteau circula peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic – apare prima dată reglementat în Regulamentele Organice, intrate în vigoare în 1830 în Moldova și în 1831 în Țara Românească.În decursul anilor, au fost introduse mai multe tipuri de pașapoarte: diplomatice (în 1920), colective și de serviciu (în 1941).

Activitatea de eliberare a pașapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne, în anul 1948. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menținut până în decembrie 1989. Prin Decretul-Lege nr. 10/ianuarie 1990 s-au liberalizat călătoriile cetățenilor români în străinătate și s-au desființat vizele. Începând cu 01 ianuarie 2005, la nivel național, activitatea de pașapoarte a trecut în subordinea Instituției Prefectului. În conformitate cu Regulamentul (C.E.) nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și documente de călătorie emise de statele membre, România, ca stat membru, a introdus pașapoartele electronice. În evoluția formei și conținutului său, odată cu inserarea unor elemente de identificare biometrică, se realizează o corelație fiabilă între deținătorul legal al documentului și documentul respectiv.

Cetățenii români au câștigat o mai mare libertate de circulație începând cu data de 01 ianuarie 2007, de când cartea de identitate valabilă poate constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.Din februarie 2010, se pot depune documente, respectiv obține pașapoarte simple electronice sau temporare și la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate. Potrivit noilor modificări legislative aduse Legii nr. 248/2005, începând cu data de 20 iulie 2018 se emit pașapoarte simple electronice de tip nou, îmbunătățite ca aspect și elemente de siguranță cu valabilitate de 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, 5 ani pentru minorii cu vârste cuprinse între 12-18 ani şi 3 ani pentru minorii cu vârsta de până la 12 ani.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × two =