2019 – Anul Presei în Banatul Montan. Tinerii jurnalişti, faţă-n faţă cu „vechea gardă”

79151465 1503106903175391 5875883210776248320 n

Anul acesta se împlinesc 30 de presă în Banatul Montan, fapt pentru care astăzi, 26 noiembrie, în Sala de ședințe „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut loc un eveniment emoţionat pentru ziariştii cărăşeni, intitulat „30 de ani de jurnalism liber în județul Caraș-Severin: Întâlniri, destăinuiri, repere. Revoluția din Decembrie 1989 la Reșița, în fotografii”.

Cu mare bucurie, „vechea gardă” a presei din judeţ a depănat amintiri de la începuturile unui drum anevois, frumos şi palpitant în acelaşi timp. Dacă în 1989 se vorbea despre „Flamura”, astăzi vorbim despre publicaţii online, un post de radio regional şi un ziar tipărit. Cu ocazia acestei întâlniri, jurnaliştii tineri au avut ocazia să-i întâlnească pe cei care au pus bazele mass-media în Caraş-Severin, fără de care cititorii nu ar fi putut să afle ce se întâmplă în comunitatea lor.

Organizatorii, jurnaliştii Mario Balint, Daniel Botgros şi ziarul „Argument”, au ţinut să le mulţumească tuturor celor care au rămas fideli adevărului, dreptăţii şi simţului civic, prin acordarea de diplome şi plachete aniversare. Din nefericire, avem colegi ce scriu acum îngerilor, iar acestora le-au fost dedicate momente de reculegere.

Prezent la întâlnire, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a declarat că „momentul de astăzi este unul emoţionant. Mă bucur foarte mult că am participat la această întâlnire şi vreau să le mulţumesc celor care au avut această iniţiativă, am revăzut foarte mulţi oameni cu care am lucrat de-a lungul timpului şi mi-am adus aminte de momentele în care eram şeful Serviciului Judeţean de Poştă. Atunci a fost primul meu contact cu presa din judeţ”.

Jurnalistul Petru Buzzi, unul dintre cei mai vechi gazetari, a reamintit tuturor cât de dificil a fost momentul din 1989, când ziariştii au făcut eforturi pentru ca reşiţenii să poată citi primul număr al primului ziar liber. „Presa a fost, este şi va fi liberă, că vrem sau nu vrem noi. După părerea mea, la începuturile ei, după 1989, presa a fost mai liberă decât astăzi”, a mai spus Buzzi.

Pe tot parcursul întâlnirii, au rulat fotografii unice din cele mai importante momente de acum 30 de ani, proiecţie realizată cu imagini luate de cei mai curajoşi fotoreporteri, Aurel Săndulescu și Puiu Voina.

banner Anul Presei
3 1