249 de ani de industrie la Reşiţa, ilustraţi prin pictură

resita 249

În data de 3 iulie se vor împlini 249 de ani de industrie reșițeană. În preambulul aniversării de anul viitor, când se vor sărbători 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița lansează invitația artiștilor plastici iubitori ai spiritului locului, ai Reșiței, de a contribui cu creații proprii la organizarea unei expoziții de artă plastică dedicată patriei princeps, adică acestei minunate comunități de pe malurile Bârzavei, care va sărbători în anul ce vine un sfert de mileniu de industrie.

Numărul maxim de lucrări acceptate de la un singur participant este de trei, acesta putând să fie cetățean român sau de pe alte meleaguri, nefiind îngrădită participarea nimănuia.

„Lucrările pot fi realizate în diferite tehnici, de diferite mărimi, pot fi prezentate și lucrări mai vechi, dar care să nu fie realizate înainte de 2016, adică din anul de când am început să ne pregătim noi, organizatorii, pentru sărbătorirea celor 250 de veri industriale ale Reșiței. Pot fi trimise, de asemenea, lucrări realizate de artiști plastici consacrați, cu mai multe expoziții personale la activ, dar și de către debutanți, de cei care se inițiază sau doresc să se inițieze în artele plastice. De asemenea, se acceptă și lucrări ale copiilor și elevilor până la vârsta de 18 ani, care vor fi însă prezentate separat de celelalte lucrări”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reşiţa.

Rezultatul acestei inițiative constă în organizarea unei expoziții itinerante, care să fie prezentată pentru prima oară la Reșița, în data de 3 iulie, dacă vor fi condiții obiective prielnice, iar dacă nu, atunci în toamna acestui an, urmând apoi a fi prezentată și în alte centre din țară și peste hotare. În cazul în care expoziţia nu se va putea prezenta faptic pe 3 iulie, organizatorii se gândesc și la o prezentare online a lucrărilor.

Termenul-limită de trimitere a lucrărilor (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) este data de 25 iunie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, 320086 Reșița, urmând ca imaginile lucrărilor se fie trimise și în format electronic (imagine jpg), la adresa de e-mail contact@erwinjoseftigla.ro.

Lucrările vor fi expuse sub motto-ul „Reșița 249 – Timp și contratimp”, ne-a informat şi Erwin Josef Țigla, coordonatorul acestui proiect.

1 2