2,8 milioane lei pentru PNDL ajung în Caraş-Severin de la guvern

irimia prefect

Horia Irimia, fost director economic al Primăriei Caransebeş, în prezent consilier în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a purtat recent o discuţie cu prefectul Cristian Gâfu pe tema implicării ministerului în susținerea investițiilor publice ale administrațiilor locale din județul Caraş-Severin.

„MLPDA finanţează proiectele comunităţilor locale în principal prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Chiar vineri, 5 iunie, s-au decontat unităţilor administrativ-teritoriale din Caraş-Severin 2,8 milioane de lei pentru aceste proiecte. Mai sunt apoi proiectele pe Programul Operaţional Regional, cu finanţare de la Uniunea Europeană, sau proiectele transfrontaliere România-Serbia, tot cu bani europeni. Ultimele două tipuri de proiecte prin care guvernul susţine investiţiile administraţiilor locale din Caraş-Severin sunt cele derulate prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi prin Compania Naţională de Investiţii”, a spus Horia Irimia.

1 2