78 de ani de la începerea deportării germanilor în fosta URSS

RUSSLANDDEPORTATION 2023 AFIS

În ultima săptămână din luna ianuarie, comunitățile germane din Banatul Montan își vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.

În urmă cu 78 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți și apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Donețk) și al Rusiei (Munții Ural). În realitate, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, până la urmă primând numărul…

Nu puțini au fost aceia care și-au pierdut viața acolo datorită condițiilor vitrege de muncă și viață. Ultimii deportați s-au reîntors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucția” statului sovietic.

Din cei aproximativ 75.000 de deportați din România se estimează că un număr de peste 10.000 și-au pierdut viața acolo. Din județul Caraș-Severin au fost deportați aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Astăzi mai sunt în viață în Banatul Montan (inclusiv Orșova) 10 foști deportați, din care 6 reșițeni.

Manifestări comemorative, 26 – 30 ianuarie 2023

26 ianuarie 2023, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița: 78 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică. Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și a plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).

26 – 30 ianuarie 2023, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița: Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania). Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (*14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reșița).

26 ianuarie 2023, ora 15.30, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița: Masă rotundă „Deportările și istoriile lor”, cu participarea unor invitați din județ și din țară. Participă dl prof. Ovidiu Victor Ganț, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlamentul României, dl Leonard Câmpeanu, vicepreședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și președintele Filialei București a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, dna Cornelia Fetea, președinta Filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, dl Ivan Schnabel, președintele Comunității Evreiești din Reșița, și, prin Skype, dna cercetător dr. Flori Bălănescu, din partea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Prezentări de cărți cu tematica deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică prin Erwin Josef Țigla.

27 ianuarie 2023, ora 17.00, Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Sibiu: Prezentare de carte-album: Friedrich Philippi, Erwin Josef Ţigla, „Denkmäler und Gedenktafeln für die im Januar 1945 in die Sowjetunion deportierten Rumäniendeutschen = Monumente și plăci comemorative pentru germanii din România deportați în ianuarie 1945 în Uniunea Sovietică” – capitolul Transilvania de Nord apărut cu sprijinul familiei Crina și Dorin Dărăban. Cartea-album reprezintă cea de a 105-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, publicată în anul 2020 la Editura „Banatul Montan”, Reșița.

28 ianuarie 2023, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița: Prezentarea filmului documentar „La marginea tăcerii”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.

29 ianuarie 2023, ora 10.00, biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Orșova: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 10.00, biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Caransebeș: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 10.00, biserica romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Oțelu Roșu:Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 10.00, biserica romano-catolică „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 10.00, biserica romano-catolică „Înălțarea Preasfintei Cruci” Oravița: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 10.30, biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 11.00, biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană: Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

29 ianuarie 2023, ora 11.30, Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost „Cărăşana“) Reșița: Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, urmate de depuneri de coroane.

30 ianuarie 2023, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița: Prezentarea filmului documentar „Oare ne mai întoarcem?”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza. Program muzical prezentat de prof. Nicoleta Garoiu și elevii ei din cadrul Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 2 =