Laura Rus, gata de o nouă „dublă” cu Naţionala! Fotbalistele tricolore au plecat spre Lituania

Laura Rus cu echipa

Naţionala de fotbal feminin a României se pregăteşte pentru următoarele două examene din preliminariile Campionatului European – deplasarea din Lituania şi meciul de acasă cu selecţionata Elveţiei. În lotul tricolor se află şi de această dată cărăşeanca Laura Rus, cea mai experimentată jucătoare din atacul României. Lala a înscris în ambele partide disputate luna trecută de România. Fotbalista originară din Bocşa a marcat golul de onoare al tricolorelor la înfrângerea din Belgia, scor 1-6, şi şi-a mai trecut o dată numele pe lista marcatoarelor în partida România – Croaţia, câştigată de românce cu 4-1. Astăzi, cele mai bune fotbaliste ale României au plecat, pe calea aerului, către Lituania, unde vor întâlni vineri selecţionata acestei ţări.

„Plecăm spre Lituania încrezătoare în obţinerea celor trei puncte”, este mesajul optimist transmis de Lala fanilor, chiar înaintea decolării. Experimentata fotbalistă cărăşeană declarase că nu vrea să-şi încheie cariera fără o calificare cu Naţionala României. Din păcate, EURO nu mai e un obiectiv realist, a declarat selecţionerul Mirel Albon, care priveşte deja către următoarea competiţie.

”Din păcate, nu mai avem nicio șansă de calificare după meciurile din septembrie. Știu că multă lume se gândește că, în condițiile în care nu ne-am calificat la EURO, nu avem șanse de calificare la următoarea campanie, însă ținând cont că FIFA a mărit numărul echipelor prezente la Cupa Mondială din 2022 de la 24 la 32, eu cred că avem șanse reale. Poate că este un obiectiv îndrăzneț, însă dacă vom avea apte majoritatea jucătoarelor aflate în vederile noastre, cred că fața României va fi cu totul alta”, a declarat selecționerul referitor la obiectivele realiste ale naționalei feminine după rezultatele de luna trecută.

Partida cu Lituania se va desfășura pe 23 octombrie, pe stadionul din Marijampole. După acest joc, tricolorele vor reveni în țară, unde vor întâlni selecționata Elveției, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, pe 27 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 12 =