Marius Isac, susţinut de liberali pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

Marius Isac

Anunțul a fost făcut public chiar de către Romeo Dunca, președintele Consiliului Judeţean Caraș-Severin: „Astăzi a fost votat în Biroul județean al PNL, pentru a fi propus în ședința Consiliului Judeţean de mâine ca vicepreședinte, Marius Isac.

Mulțumesc, în primul rând, dlui Daniel Surdu pentru renunțarea la a candida, în spiritul unității organizației și pentru eliminarea oricărei posibile divergențe. L-am propus pe dl Isac, în afara calităților lui, și datorită simplului fapt de a se a fi aflat în ultimele 4 luni, zi de zi, alături de mine. Când te obișnuiești cu prezența unui om, nu sesizezi întotdeauna efortul altora de a munci pentru succesul întregii echipe.

Mulțumesc dlui Marcel Vela pentru verticalitate și pentru respectarea promisiunii de a ține cont de ceea ce eu cred că trebuie făcut la Consiliul Județean.

Mulțumesc tuturor membrilor Biroului Județean, care au făcut un efort susținut în a mă sprijini și fără de care nu am fi câștigat alegerile locale. În urma exemplului de azi prin care propunerea mea a fost cu majoritate susținută, mă văd obligat din nou să nu greșesc prin măsurile pe care le voi lua din dorința de a schimba în bine viața oamenilor din județ. Suntem o echipă unită, care va aduce normalitate în Caraș-Severin”, a declarat Romeo Dunca după ședința din PNL Caraș-Severin.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three − 2 =