O femeie a murit la câteva ore după ce a născut! Medicii Spitalului judeţean caută explicaţii
În urmă cu câteva zile, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat o pacientă, la câteva ore după ce a adus pe lume un copil. Femeia era în evidenţa doctorului Mircea Achim, care a şi internat-o în Secţia de Obstretică-Ginecologie, până în momentul în care a fost mutată la ATI. Oficial, pacienta, în vârstă de 32 de ani, a decedat din cauza unei bronhopneumonii şi a insuficienţei respiratorii acute. Familia nu este de acord cu acest diagnostic şi susţine că aceasta a decedat din vina medicului care a supravegheat-o de-a lungul sarcinii.
Astăzi, managerul spitalului reşiţean, Waldemar Murgu, a ţinut o conferinţă de presă la care a invitat toţi medicii implicaţi în acest caz.
Iată cum explică aceştia această nefericită întâmplare.
„Gravida a fost internată marţi şi i s-a administrat imediat tratament la care a răspuns favorabil la început, ulterior starea ei a început să se degradeze. În acel moment s-au luat măsurile necesare pentru verificarea situaţiei în care se afla, inclusiv consulturile şi părerile altor colegi de la alte specialităţi. Pentru că starea ei s-a degradat în continuare, a fost mutată în Secţia de Terapie Intensivă“, a ţinut să precizeze Mircea Achim, care a susţinut că nu a apelat imediat la alţi colegi de la început, pentru că starea femeii se ameliorase.
Întrebat când a luat legătura cu alţi medici specialişti, medicul a răspuns că imediat când a văzut că s-a înrăutăţit starea de sănătate a pacientei, adică joi spre vineri, solicitând o ambulanţă pentru a fi transportată, pentru unele investigaţii, la unul dintre staţionarele din partea veche a oraşului.
Mircea Achim a răspuns şi la acuzele familiei victimei care spune că pacienta a fost adusă la spital în 26 martie, iar primele investigaţii ar fi fost făcute abia în 30 martie: „Toate detaliile sunt trecute în fişa de observaţie, am făcut tot ce s-a putut, nu mă consider vinovat, pentru cazul acesta, i-am dat toată atenţia şi silinţa ca să fie bine şi mama, şi copilul. S-a dat tratament imediat, s-au făcut analizele.“
Şi tot familia spune că plămânii femeii ar fi fost distruşi, întrebându-se cum de nu s-a descoperit o astfel de afecţiune în timpul controalelor periodice? Medicul a răspuns că pacienta nu a prezentat astfel de afecţiuni de-a lungul celor nouă luni de sarcină.
Iulian Bura, medic specialist ATI, de gardă în ultimele ore de viaţă ale victimei, a explicat situaţia din punctul său de vedere: „Pacienta a fost adusă la ATI în 29 martie, vineri seara, eu am preluat cazul în 30 martie, când am constatat modificări respiratorii, situaţie în care am recoltat sânge pentru analize specifice. Ulterior, aceste investigaţii s-au repetat, starea bolnavei s-a agravat, iar în jurul prânzului l-am chemat pe dr. Borţun la un consult, bolnava acuzând dureri abdominale, contracţii, nu ştiam exact ce erau. Consultându-mă cu doctorul Borţun am hotarât să-i facem o radiografie toracică, în ideea operaţiei de cezariană, pentru salvarea fătului. În urma radiografiei am constatat modificări severe, starea bolnavei s-a depreciat. După efectuarea operaţiei de cezariană starea pacientei s-a ameliorat, poate să confirme şi familia, după care, pe la 19-19,30 starea ei s-a înrăutăţit, cu tuse hematoică (cu sânge, n.r.). I s-au recoltat teste rapide pentru gripă, apoi s-au depreciat parametrii respiratori şi s-a decis, la 8 seara, că trebuie intubată şi ventilată mecanic. La scurt timp de la aceste manevre, bolnava a prezentat stop cardio-respirator, iar într-un interval de aproape două ore au urmat alte cinci stopuri cardiace succesive. A fost resuscitată i s-au administrat substanţe specifice, dar totul a fost în zadar.“
Florea Borţun, şef Secţie Obstretică-Ginecologie, a ţinut şi el să facă precizări: „Nu o să mă erijez în postura de a face sau nu observaţii, sunt organe de anchetă, Colegiul Medicilor, Procuratura şi Poliţie care sunt abilitate să facă acest lucru. O mică observaţie am aici, că un caz ca acesta este bine să-i fie prezintat medicului-şef, pentru că o a doua opinie este foarte utilizată şi în spitalele de afară, nu doar din România. Nu ar fi un lucru rău. Sâmbătă, când am intrat de gardă, la solicitarea doctorului Bura, am consultat pacienta. După simptomatologia prezentată de gravidă, respiratorie şi pulmonară, am cerut o radiografie pulmonară. Această radiografie trebuia făcută mai din timp. Radiografia ne-a arătat afectarea ambilor plămâni, pe o suprafaţă destul de întinsă. Pe lângă faptul că oxigenarea femeii şi a fătului era deficitară, a intervenit debutul travaliului, caz în care trebuie să se intervină chirurgical, lucru pe care l-am şi făcut. Operaţia s-a desfăşurat bine, iar speranţele noastre au fost foarte mari, deoarece starea post-operatorie a pacientei s-a ameliorat. Din nefericire, se pare că rezervele pulmonare s-au epuizat, şi în jurul orei 20 starea ei s-a degradat. Am făcut tot ce e omeneşte să o ţinem în viaţă, dar în jurul orei 22,20 a decedat“.
Trebuie făcută precizarea că medicul Achim nu a fost în spital în acest timp, fiind plecat cu probleme personale.
Potrivit managerului Murgu, s-a dispus demararea unei anchete interne, pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment. Concluziile vor fi trase de Colegiul medicilor unde va ajunge, cu siguranţă, cazul.
Familia a formulat plângere penală împotriva medicului Mircea Achim, atât la Poliţie, cât şi la Parchet.