A patra putere nătîngă

Jurnalismul de calitate, televiziunea de calitate pot face lumea un loc mai bun” (Christiane Amanpour)

Jurnalistul, de azi, sau de pe vremea lui Brunea-Fox şi Geo Bogza, ca să nu mai vorbesc de Eminescu şi Caragiale, este un personaj care respiră suspiciune! Ce moravuri uşoare, ce inconsecvenţă politică, ce încordare peste limite în arc de reportaj eroic! „Jos cu poeţii! Jos cu zidurile! Să vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, să vie adevăratul poet. Să vie Reporterul!”. Iar Brunea-Fox, „prinţul reportajului”, a devenit reporter şi şi-a adăugat la nume particula Fox, o reverenţă faţă de profesionalismul jurnaliştilor de la Fox Movietone News!

Nu despre Brunea-Fox vreau să vorbesc, neapărat…

A patra putere în stat, sau cîinele de pază al democrației – acesta e rolul jurnalistului în societățile care garantează libertatea de exprimare cetățenilor. Chiar și acolo unde libertatea de exprimare este limitată, jurnalismul apare ca o putere care poate schimba radical raportul de forțe din societate. Prin puterea cuvintelor sau a imaginilor, jurnaliștii sînt cei care creează temele pe care le discutăm și, deci, dau sens ideii de opinie publică. Atunci cînd jurnalismul este practicat la nivel de amator, și temele abordate și lansate ca agendă de discuții în spațiul public oglindesc capacitatea de percepție a autorilor.

Privind în urmă, regăsim un model al profesiei, cu un corp al jurnaliștilor, o breaslă în sensul de specialiști certificați. Studii de specialitate sau conexe, o legitimație/atestare care îți dădea apartenența la meseria de jurnalist, reguli de redactare însușite, control redacțional, pe alocuri legislație de reglementare. Toate acestea făceau ca produsul jurnalistic să fie un produs minim verificat la calitate înainte să fie scos pe piață. Departe de nevoia de vizualizări și clicuri care să-ți hrănească orgoliul de… creator! Pentru că, trebuie să recunoaștem, jurnalismul este o meserie de orgolii!

În Franța, de exemplu, se menţionează în lege că, pentru a beneficia de statutul social de jurnalist, trebuie să fii recunoscut ca profesionist, adică jurnalismul să fie activitatea principală, desfăşurată regulat şi care să asigure peste 50 la sută din venituri. Adică, dacă ești polițist, inspector agricol, manager într-o instituție sau fotbalist, și încasezi venituri pentru acest gen de activitate, dar din pasiune nestăvilită pentru cuvîntul scris, sau din dorința de a cîștiga notorietate, scrii la gazetă, pe blog, faci lucruri la televiziune sau în radio – în speță moderezi o emisiune, NU TE NUMEȘTI JURNALIST!

Există cîteva definiții acceptate și astăzi, în plin avînt al jurnalismului cetățenesc și al platformelor de comunicare:

1) „Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constă în a contribui prin cuvînt sau imagine, la una sau mai multe mass-media” („Statutul Federației Internaționale a Jurnaliștilor”).

2) „Orice persoană, indiferent de naționalitate, care are un serviciu plătit și regulat de editor, reporter, fotograf, cameraman sau tehnician în presa scrisă, radio, teleziune, care își exercită profesiunea în acord cu principiile etice și cu normele silite de profesie; activitatea sa profesională constă în căutarea, primirea sau distribuirea informațiilor, opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicațiile periodice, agenții de presă, servicii de radio-televiziune sau știri filmate” (K Nordenstreng, în Protocolul Jurnaliștiilor, încheiat în 1980).

3) Jurnalistul profesionist, potrivit Codului Muncii din sistemul francez, art. 761, al. 2, este „o persoană a cărei principală ocupație, efectuată regulat și remunerat, constă în exercițiul profesiunii sale pentru un cotidan sau altă publicație ori agenție de presă și care obține majoritatea veniturilor sale din această activitate”.

4) În „International Encyclopedia of Social Sciences”, prin jurnalist se înțelege „o persoană a cărei ocupație principală constă în strîngerea, scrierea și editarea unor materiale care în general prezintă și interpretează evenimente curente”.

În clasificarea ocupaţiilor din România (COR), profesia de jurnalist face parte din grupa 2642 –Jurnaliști. Așadar, nu din alte grupe de muncă destinate inspectorilor agricoli, juriștilor sau conducătorilor de instituții!

Din păcate, unii dobîndesc această calificare printr-o fraudă sau semifraudă, iar alţii şi-o asumă cu de la sine putere, iar obrăznicia golănească este confundată cu impetuozitatea, totuşi elegantă şi autorizată, a unui ziarist autentic.

În România de astăzi, oricine se poate declara jurnalist și pentru asta nu e nevoie de acreditare specială, ceea ce face profilul jurnalistului problematic, iar domeniul supus unei democratizări extreme. Practic, orice cetățean poate îndeplini rolul unui jurnalist, iar impostura, interesele personale și tehnologia au făcut ca granițele între cel care producea contentul și cel care îl asimilează să se șteargă. Oamenii obișnuiți au devenit creatori de conținut. Totuși, nu oricine poate deveni jurnalist profesionist și recunoscut, iar drumul către performanță e pavat cu multe obstacole, pornind de la problemele economice ale presei tradiționale pînă la amenințările și alte abuzuri cu care se confruntă jurnaliștii, în special cei de investigație.

De cînd cu explozia internetului şi apariţia blogurilor, orice secătură analfabetă se crede ziarist, iar asta nu doar în România, ci şi în cam toate ţările cu acces la internet. Analfabetismul agresiv, însă, se manifestă cu precădere în primitivismul civilizator din județele uitate de Dumnezeu. După explozia internetului în anii 2000, sursele de informare au devenit infinite și presa și-a pierdut monopolul informației. Ca să reziste pe piață, și-a scăzut dramatic standardele de calitate pentru a produce ieftin, mult și repede. Verificarea din trei surse? A devenit treaba consumatorului să verifice. La noi, presa a devenit ieftină și a fost arondată de politic. Oricine își poate face gratuit un canal media, unde să spună orice, iar „informația” să ajungă instant la toată populația globului, teoretic.

Sigur, consumatorul ar trebui să decidă ce anume consumă. Dar consumatorul are același grad de cultură și vanitate ca moderatorul care face lucruri, nu jurnalism, și care transferă o cantitate uriașă din incultura și frustrările personale către, să zicem, ascultătorul fără apărare din bucătărie. Cel mai grav este atunci cînd făcătorul de lucruri se află sub sigla unui post național ce ar trebui să fie asimilat cu absolutul!

A face lucruri a devenit similar cu a face conținut pentru clicuri! Din păcate, EI sînt cei care vorbesc încă în numele jurnaliștilor…