A pierdut controlul volanului şi a accidentat mortal o femeie
Pe raza localităţii Globul Craiovei, s-a produs astăzi, 8 iunie, un accident de circulaţie în urma căruia o femeie de 63 de ani şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii spun că evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 12.30, iar din primele cercetări rezultă că un tânăr de 22 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, neadaptând viteza în curbă, autovehiculul condus de acesta fiind proiectat într-un zid de pe marginea drumului, moment în care a acroșat o femeie care se deplasa regulamentar pe acostament.
„În urma impactului a rezultat decesul pietonului în vârstă de 63 de ani și vătămarea corporală a șoferului. Conducătorul auto a fost transportat cu Ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar cadavrul femeii a fost transportat la Morgă în vederea efectuării necropsiei. În cauză se continuă cercetările, pentru clarificării cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, spune Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.