Accesul turiștilor pe malul lacului de la Poiana Mărului se poate face doar în anumite condiții

dunca la piana marului

Ieri, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut o întâlnire cu primarul comunei Zavoi și cu directorul Hidroelectrica în scopul de a găsi soluții pentru ca turiștii să poată vizita lacul de la Poiana Mărului, deoarece au fost impuse restricții în acest sens de la începutul acestui an, măsură despre care Argument a mai scris aici.

Măsura ar fi fost luată legal, urmare a comportamentului, de multe ori necivilizat, al turiștilor care, timp de 30 de ani, au lăsat în mod deplorabil acest loc după încheierea sezonului de vară. Dunca a precizat de nenumărate ori că turiștii civilizați trebuie și în aceste condiții restrictive să se poată bucura în liniște de frumusețea acestei zone.

„Am convenit împreună cu domnul Cârdei Dorel și cu domnul Rădoi, reprezentant Hidroelectrica, ca accesul turiștilor pe marginea lacului sosiți pe jos sau cu bicicletele nu este restricționat. Pescuitul se poate desfășura cu respectarea legislației în vigoare, iar scăldatul se face pe riscul fiecăruia“, a precizat Romeo Dunca.

De asemenea, turiștii vor putea folosi bărcile cu vâsle sau cele cu motor electric, iar autoturismele vor staționa de la barieră spre localitate, pe marginea drumului, fără a afecta stratul vegetal. Tot acolo pot fi parcate vehiculele care eventual aduc ambarcațiunile menționate mai sus și care, după ce vor lăsa ambarcațiunea la apă, trebuie parcate în locul indicat.

În ceea ce privește petrecerile pe timpul nopții, turiștii vor fi sancționați potrivit legii, iar singura modalitate de a campa pe malul lacului este salteaua termoizolantă și sac de dormit sub cerul liber. Focul se poate face doar în dispozitive metalice care nu afectează vegetația.

Primăria va menține pe poziție un recipient pentru deșeuri pe care îl va goli periodic. Aceste reguli vor fi aplicate în zonele de protecție proprietate ale Hidroelectrica și aferente celorlalte lacuri artificiale din județ gestionate de această companie. Corturile sau rulotele vor putea fi găzduite doar pe terenurile private din vecinătate în condițiile în care proprietarii vor face demersuri pentru a autoriza în condițiile legii a acestui fel de activități.

Proprietarii de terenuri aflate dincolo de barieră și la care nu există altă cale practicabilă de acces vor putea ajunge cu mașina la proprietățile lor ocolind bariera. Ei nu vor face obiectul unei eventuale reclamații venite din partea proprietarului zonei de extindere al lacului. (Sursa foto: Facebook)

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × one =