Accident lângă Constantin Daicoviciu, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă (UPDATE)

IMG 20191107 WA0000

În această dimineaţă, un accident de circulaţie s-a produs în zona localității Constantin Daicoviciu, Căvăran, şoferul unui autocamion a pierdut controlul volanului iar autotrenul s-a răsturnat pe partea carosabilă. Până în jurul orei 10.30, circulaţia a fost închisă, şoferii fiind redirecţionaţi pe ruta Caransebeș – DN 58 Soceni – DN 58A – Lugoj DN 6. În momentul de faţă circulaţia se desfăşoară dirijat pe o singură bandă.

UPDATE, ora 16.00
Poliţiştii cărăşeni spun că accidentul s-a produs în următoarele condiții:
„În timp ce un bărbat de 29 de ani din Timișoara conducea o autoutilitară din direcția Caransebeș către Lugoj, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap-tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 57 de ani, care s-a răsturnat în afara părții carosabile”.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui tânăr de 24 de ani, pasager în primul autovehicul, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. Se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

3 1