Accident mortal în zona Universalul Vechi din Reşiţa

accident

În această dimineață, în jurul orelor 9.30 , în zona Universalul Vechi din Reșița a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări, s-a stabilit că victima, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Reşiţa, ar fi traversat strada prin loc nepermis, moment în care ar fi fost acroșat de o autoutilitară care circula regulamentar spre centrul civic. Poliţiştii reşiţeni efectuează cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței, care a efectuat manevrele de resuscitare, însă după aproximativ 30 minute a fost declarat decesul pietonului de 38 de ani. Conducătorul autoutilitarei, in vârstă de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, ne-a informat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

2 2