Accident mortal la Topleţ. Alte două persoane au ajuns în stare gravă la spital

accident

În această după-amiază, în jurul orelor 15.40, pe raza localității Topleț, s-a produs un accident de circulație, în urma căruia o persoană a decedat, iar alte două persoane au ajuns la spital.

„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din județul Hunedoara, care circula din direcția Caransebeș spre Orșova, ar fi pătruns pe contrasens, moment în care ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, condus de un cetățean bulgar, care circula din sens opus. În urma impactului, ansamblul de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile”,a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Pasagera din autoturismul implicat în accident, o femeie de 48 de ani, a fost transportată la mspital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar din nefericire aceasta a decedat. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar pompierii militari au intervenit descarcerare și transportarea la cea mai apropiată unitate spitalicească.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat în cazul șoferului ansamblului de autovehicule o alcoolemie de 0.99 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză se desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor exacte de producere a evenimentului.

1 2