Adina-Marilena Radici este noul subprefect de Caraș-Severin

subprefect

În ședința de Guvern din data de 31 august a fost adoptată hotărârea nr. 773 privind numirea doamnei Adina-Marilena Radici în funcția de subprefect al județului Caraș-Severin. Ceremonia de învestire în funcție s-a desfășurat astăzi la sediul Palatului Administrativ, în prezența prefectului județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, deputatului Silviu Hurduzeu și a reprezentanților structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne.

„Mă bucur tare mult că sunt astăzi aici alături de dumneavoastră, mă simt extrem de onorată, dar și responsabilă în egală măsură și sunt convinsă că alături de domnul prefect și de domnul subprefect vom face o treabă extraordinară în continuare și sunt ferm convinsă că mă voi bucura de sprijinul dumnealor în ceea ce privește această activitate, care nu este una ușoară, ci complexă și solicitantă. Această funcție este o provocare pentru mine, având în vedere că sistemul este unul diferit față de mediul privat în care am activat până în prezent”, a declarat noul subprefect al județului după depunerea jurământului.

Prefectul Ioan Dragomir a ținut să precizeze că îi mulțumște domnului Alin Muntean, fostul subprefect, pentru colaborarea pe care au avut-o. „Mă bucur că în cadrul instituției avem un subprefect tânăr, cu siguranță cu multă energie, și vom încerca să îmbinăm experiența noastră cu elanul domnișoarei Radici. Sunt convins că vom avea o colaborare bună, deși provocarea este mare, iar activitatea diversă. O felicit și îi urez mult succes”, a fost mesajul transmis de prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =