Administraţia din Moldova Nouă a semnat un protocol cu Crucea Roșie Caraş-Severin
Administraţia locală din Moldova Nouă a semnat un protocol de colaborare cu cei de la Crucea Roşie Caraş-Severin. Reprezentanţii primăriei spun că în ultima lună, din partea organizaţiei judeţene, s-au primit mai multe donaţii importante pentru comunitate.
Printre acestea se numără alimente ce au fost distribuite cetăţenilor prin intermediul bisericilor din oraş, dar şi mănuși şi măşti pentru personalul Spitalului Orăşenesc şi al institutiilor implicate în menținerea ordinii publice.
„La Moldova Nouă au ajuns nouă camioane cu mobilier școlar pentru Liceul Tehnologic „Clisura Dunării, instituţie unde învață aproximativ 1.600 elevi şi pe această cale vreau să mulţumesc domnului Alin Cica pentru ajutorul oferit. Am deschis şi alte teme unde avem nevoie de sprijin şi care reprezintă obiective importante pentru mine şi comunitatea noastră. Este vorba despre înfiinţarea unui centru de zi pentru copiii din familii vulnerabile sau lăsați în grija bunicilor”, a precizat Adrian Torma, primarul oraşului Moldova Nouă.
„Toate aceste obiective, dar şi multe altele care trebuiau deja să fie funcționale într-o comunitate responsabilă, necesită multă implicare, multă muncă, dar şi ajutor din partea unor instituții cu experiența cun este organizaţia Crucea Roșie. Împreună cu echipa din primărie ne asumăm să oferim o şansă persoanelor în suferință sau din grupurile vulnerabile”, a mai adăugat Torma.