ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte pentru susținerea IMM-urilor

Expert Contabil e1584978519235

ADR Vest anunţă faptul că noi finanțări nerambursabile sunt disponibile prin Regio-POR 2014-2020, destinate întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea Vest. Cererile de finanțare vor putea fi depuse până în 30 septembrie, ora 12.00.

„Regiunea Vest dispune de o alocare de 17.655.000 euro în cadrul acestui apel de proiecte. Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 1,5 milioane euro și maximum 6 milioane euro. Locul de implementare al proiectului trebuie să fie în mediul urban (inclusiv sate aparținătoare de orașe) pentru întreprinderile mici și mijlocii, respectiv în mediul rural pentru întreprinderile mijlocii“, informează ADR Vest.

Nu sunt eligibili solicitanții care se încadrează în categoria microîntreprinderilor (cu mai puțin de 10 salariaţi, care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 mil. euro, echivalent în lei).

Se vor acorda următoarele categorii de ajutor de stat: ajutor de stat regional pentru investiții și ajutor de minimis. Investițiile eligibile în cadrul acestui apel sunt finanțabile prin ajutor de stat regional pentru: construirea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii; dotarea cu active corporale și necorporale.

Investițiile sunt eligibile doar dacă reprezintă investiții inițiale. Investiție inițială, în sensul normelor ce reglementează ajutorul de stat regional și al prezentului ghid, înseamnă o investiție în active corporale și necorporale legată de: crearea unei noi unități de producție/ prestare servicii; extinderea capacității unei unități existente; diversificarea producției unei unități existente prin produse/ servicii care nu au fost fabricate/ prestate anterior în unitate.

În Regiunea Vest, pentru componenta de ajutor regional a proiectului, contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile este de minimum 45% pentru întreprinderile mici și minimum 55% pentru întreprinderile mijlocii. Pentru componenta de ajutor de minimis a proiectului, contribuția programului este de maximum 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile prin ajutor de minimis și în limita plafonului de minimis.

Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS. Ordinul MLPDA nr. 3713/ 28.08.2020, precum și Ghidul specific pot fi consultate pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/apeluri-lansate/pi-2-2-imm-uri-apel-2020/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − fifteen =