Adrian Cican este iar managerul spitalului din Caransebeş

adrian cican 8 e1588537421217

Începând de astăzi, 29 iunie, Adrian Cican s-a întors la cârma Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, după o absenţă de aproape două luni, perioadă în care manager interimar al unităţii medicale a fost dr. Călin Grozăvescu, care, tot luni, şi-a dat demisia.

Vorbind despre situaţia încâlcită de la spital, primarul Felix Borcean a afirmat că această revenire a lui Adrian Cican ar fi trebuit să se producă cu mai bine de o lună în urmă.

„Întâmplarea a făcut ca din presă, de pe reţelele de socializare, să aflu despre o scrisoare-răspuns din partea Ministerului Sănătăţii, la o solicitare a Consiliului Judeţean Argeş, pentru a clarifica situaţia numirilor, destituirilor, revocărilor managerilor în perioada Stării de alertă. Din această adresă reieşea că, începând încă din data de 18 mai, atribuţia schimbării sau numirii managerilor în funcţiile de conducere ale spitalelor aflate în administrarea autorităţilor locale nu se mai întâmplă. Acesta a fost motivul pentru care, la sfârşitul săptămânii trecute, l-am invitat pe Adrian Cican la Caransebeş, pentru a fi repus în funcţia de manager al Spitalului Municipal de Urgenţă. Ne-am lovit de refuzul pertinent, aş spune eu, al dlui Călin Grozăvescu, manager interimar numit de Ministerul Sănătăţii încă din perioada Stării de urgenţă şi reconfirmat în perioada Stării de alertă. Vreau să amintesc că în data de 15 mai, exact în momentul în care s-a finalizat Starea de urgenţă, eu am făcut o numire, tot în persoana managerului Adrian Cican, pe care ulterior am revocat-o, pentru că în perioada dintre 15 şi 18 mai a fost oarecum o nebuloasă din punct de vedere juridic, erau câteva articole de lege care se intersectau, se încălecau, şi am ajuns la concluzia că acea decizie trebuia revocată, dar din data de 21 mai am emis o altă decizie de numire, care şi la data respectivă a fost refuzată, a fost motivată de o scrisoare primită de la Ministerul Sănătăţii, care explica, pertinent sau mai puţin pertinent, pentru că era destul de alambicată, faptul că managerul de drept este totuşi Călin Grozăvescu. Au trecut săptămânile, şi a apărut acest răspuns al Ministerului Sănătăţii, de la Cabinetul ministrului, care ne confirma faptul că, începând cu data de 18 mai, Ministerul Sănătăţii nu mai are aceste atribuţii de numire sau de revocare din funcţie a unor manageri de spitale care aparţin autorităţilor locale, motiv pentru care s-a produs această reconfirmare, practic pentru că eu Decizia din 21 mai nu am abrogat-o, ea este în vigoare”, a declarat Felix Borcean.

Edilul a mai spus că, după o discuţie foarte aplicată şi serioasă, la care au participat atât Adrian Cican, cât şi Călin Grozăvescu, s-a ajuns la concluzia că revenirea lui Cican este soluţia cea mai corectă. Prin urmare, Călin Grozăvescu a propus să-şi prezinte demisia începând cu data de 29 iunie, lucru care s-a şi întâmplat, el predând administrarea spitalului, în prima fază, directorului medical, dr. Bhupinder Singh, iar acesta a făcut diligenţele pentru a transfera totul către noul manager, Adrian Cican, ceea ce s-a şi întâmplat la amiază.

Felix Borcean a mai precizat că, în timpul convorbirilor pe care le-a avut la spital luni-dimineaţă, acolo a sosit şi Poliţia, care, însă, văzând că nu au loc fapte violente, ci era vorba doar de nişte discuţii, s-a retras.

4 1