Adrian Cican vrea să testeze tot personalul Spitalului din Caransebeş

adrian cican 3

Într-o recentă conferinţă de presă, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, Adrian Cican, a declarat că, în actualul context, în care unitatea este spital-suport pentru COVID-19, a decis ca tot personalul, atât cel medical, cât şi cel nemedical, să fie testat în regim de urgenţă.

„Chiar dacă eliminăm 20, 30 la sută din suspiciuni, e bine s-o facem, fiindcă ne ajută pe noi, până la urmă. În altă ordine de idei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Semenic» a preluat din nou ieri (joi, 9 aprilie – n.r.) materiale pentru spitalul nostru şi pentru cel judeţean, azi ne-au ajuns. Azi-noapte, de exemplu, ne-a venit Plaquenil-ul, nu există întârzieri în distribuire. Testele rapide de care am vorbit, pe care le-am comandat, se pot face direct la noi, fără să le mai trimitem în altă parte. Mai mult, aşteptăm şi ca Reşiţa să pună în funcţiune aparatul Real-Time PCR, care a fost deja adus la Spitalul judeţean, să vină aceste kituri şi atunci să facă şi pentru noi, şi ar fi mai uşor şi pentru noi să avem imediat răspunsul. Aş mai vrea să precizez că în acest moment Timişoara reacţionează la răspunsuri la teste mult mai bine decât o făcea zilele trecute, adică nu mai este acea sufocare, pentru că s-a mărit numărul de aparate, şi atunci automat şi răspunsurile ne vin mai repede, ceea ce pe noi ne ajută foarte mult”, a spus managerul spitalului din Caransebeş.

Adrian Cican a ţinut să reamintească stocurile de materiale de protecţie aflate în această unitate. Astfel, aici există peste 8.000 de măşti simple, peste 800 de măşti FFP2, peste 300 de măşti FFP3, peste 69.000 de perechi de mânuşi de protecţie, peste 300 de ochelari de protecţie, 898 de combinezoane de protecţie, peste 250 de recoltoare pentru SARS-CoV2, două tone de biocide, 100 de perechi de cizme de cauciuc specifice, peste 600 de pelerine de ploaie, peste 3.000 de halate de unică folosinţă şi peste 50 de lenjerii tot de unică folosinţă.

2 2