Adrian Torma este dezamăgit de zvonurile apărute în jurul Luminiţei Jivan

Adi Torma Luminita Jivan

Primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, unul dintre liderii importanți ai PSD Caraș-Severin de astăzi, spune că este extrem de dezamăgit de zvonurile apărute în jurul Luminiței Jivan.

Presa scria că aceasta s-ar fi întâlnit cu primarii din Clisura Dunării, mai puțin cu Torma, și că i-ar fi atras către PNL, unde și ea ar urma să meargă, Ioan Popa urmând să o numească pe Jivan administrator public al Reșiței. Ulterior, aceasta ar fi fost bănuită de implicare în construcția altui partid din Caraș-Severin.

„Știu că a avut o întâlnire cu primarii din Clisura Dunării, am așteptat să fiu invitat… nu am fost invitat! Nu am luat contact, din respect, cu nici unul dintre primarii care au fost la acea întâlnire”, a declarat Adrian Torma într-un interviu televizat.

Edilul spune că este dezamăgit de această atitudine și, mai ales, de faptul că deputata PSD Luminița Jivan nu dezminte public aceste zvonuri, dacă ele nu sunt reale.

„Sunt dezamăgit de zvonurile apărute, eu sper din tot sufletul că, în data de 18, când se vor depune listele (18 august – n.n.), să avem cât mai puțini primari pe listele altor partide”, a mai declarat Adrian Torma.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =