Afaceriști germani și reprezentanți ai Landului Bavaria, în vizită la Consiliul Județean Caraș-Severin

vizita nemti cj

Astăzi, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a primit la Palatul administrativ vizita unei delegații comerciale formate din oameni de afaceri și reprezentanți ai Parlamentului Landului Bavaria din Germania.

La inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană AHK, acțiunea are ca obiectiv stabilirea unor relații de parteneriat între participanții și actorii economici importanți din România, cât și întreprinderi românești și germane care operează la nivel local în domeniul tehnologiei ecologice soluții inteligente pentru producție, mediu și eficiență energetică, dar și stabilirea unor contacte politice importante.

„Consiliul Judetean Caraș-Severin susține orice inițiativă de a investi în județul nostru. Faptul că vă aflați astăzi aici nu poate decât să mă bucure și cred că este un lucru bun pentru noi. Investițiile pe care doriți să le faceți sunt de folos pentru județul Caraș-Severin deoarece aduc beneficii pentru nivelul de trai al cetățenilor. Astfel, se vor crea noi locuri de muncă“, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Vizita de astăzi vine și în urma deplasării de la începutul acestei luni, în Germania, a unei delegații a Primăriei Reșița, condusă de Ioan Popa, edilul municipiului, pentru a participa la Expo Real 2022, Târgul internațional de comerț pentru imobiliare și investiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 2 =