AFIR a finalizat evaluarea cererilor tinerilor fermieri pentru finanțarea exploatațiilor agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri pentru finanțarea exploatațiilor agricole, depuse în sesiunea derulată la nivel național și, pentru prima oară, în diaspora la nivelul întregii Uniuni Europene, în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020.
Au fost primite online 778 de solicitări de finanțare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanțare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de către tinerii fermieri români care lucrează în străinătate (componenta diaspora).
Cele mai multe solicitări de finanțare au fost depuse pentru investiții în horticultură, culturi de câmp, culturi mixte și apicultură.
Cu privire la investițiile mixte, atât vegetal, cât și zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanțare, însumând 3,43 de milioane de euro.
Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanțare 493 de proiecte, în valoarea totală de 20,2 milioane de euro. Selecția proiectelor a fost făcută în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în parte și de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile.
Fondurile nerambursabile pentru finanțarea proiectelor eligibile sunt asigurate prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).