Aia nu e ţară…

BNR a făcut un anunţ care ne-a dat fiori tuturor. Unul care a şocat pe toată lumea, inclusiv pe analiştii financiari obişnuiţi cu astfel de veşti. La începutul lunii iulie, datoria externă a României era de 103 miliarde de euro, ea crescând cu 4 miliarde faţă de începutul acestui an. Incredibil, dacă e să ne raportăm la o altă cifră, 75 miliarde de euro, care reprezintă valoarea terenului arabil din această ţară. Altfel spus, nici dacă ne-am vinde întreaga suprafaţă arabilă, tot nu am scăpa de datoriile pe care le avem de achitat afară.

În aprilie 1989, Ceauşescu dădea de veste că achitase datoria externă, de 21 de miliarde de dolari, declarând că România nu va mai plăti niciodată tribut străinătăţii. Deci, în urmă cu 30 de ani, România devenise prima ţară din lume ce scăpa de o astfel de povară. Nu o spunea doar propaganda vremii, ci şi economiştii şi finanţiştii  din SUA şi Europa. „Singura țară care și-a plătit datoria a fost România, în anii ’80. Atât. Este singura excepție pe care am găsit-o!”, mărturisea Martin Armstrong, fostul președinte al Princeton Economics International Ltd. Este adevărat că preţul plătit de România a fost unul mare şi de durată. Aproape zece ani de privaţiuni pe care le-am suportat cu toţii. Să ne amintim cozile interminabile de la alimentări, la lipsa căldurii şi a curentului electric din apartamente, la raţionalizarea produselor alimentare de bază ca să înţelegem cu câte sacrificii s-a reuşit acest lucru.

Ceauşescu ne-a lăsat moştenire o ţară „curată“ din acest punct de vedere, ca după 30 de ani, să ajungem să vorbim de o datorie istorică: 103 miliarde de euro, una care continuă să crească lunar cu zeci de milioane de euro. Când Nicuşor Ceauşescu spunea la proces, în 1990, că noua Putere nu va fi în stare nici măcar să vopsească ceea ce construise tac-su, toţi l-am luat cu huiduieli şi înjurături. Alţii au chiut pe versuri adapate vremurilor: „aia nu e ţară dacă nu este datoare băncilor, dacă vrea să se dezvolte“. O fi, doar că noi a funcţionat doar îndatorarea, nu şi dezvoltarea.

Cine este de vină pentru această „performanţă“? Cu siguranţă, guvernanţii care s-au perindat pe la conducerea acestei ţări, fie că s-au dovedit incapabili, fie că s-au gândit doar la ei şi la buzunarele lor. Aici nu a existat culoare politică: FSN, PDSR, PNL, PNŢCD, PD, PDL, PSD, UDRMR, ALDE şi toate celălalte partide de buzunar care s-au lipit de câte-o coaliţie. La început mieroşi, cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu, apoi hoţi la drumul mare. Toţi sunt vinovaţi de acest dezastru, însă până acum nimeni nu a plătit pentru fiecare dolar acumulat la datoria externă. Iar dacă au plătit, au stat un an, doi la puşcărie, fără ca statul să îndrăznească să  le confişte averile, în timp ce datoria externă creştea în mod ameţitor. Unii ar zice că mai rău de atât nici că se poate, încercând să se amăgească, aşa cum o fac de fiecare dată, că vor veni vremuri mai bune. Pentru cine? Nu se ştie