AJOFM Caraș-Sevcerin pregătește Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Luna viitoare, mai exact în data de 14 octombrie, la Reșița va avea loc Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment fiind organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin. Tinerii vor putea să interacționeze direct cu angajatorii la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița, P-ţa Traian Vuia nr 4, începând cu ora 9.00.
„De asemenea, pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Angajatorii care doresc să participe la acest eveniment, sunt așteptați să ne contacteze la numărul de telefon 0255/212160 pentru a anunța locurile de muncă vacante disponibile sau pot transmite ofertele de locuri de muncă vacante pentru Bursă la adresa de e-mail ajofm.cs@anofm.gov.ro“, au transmis reprezentanții AJOFM Caraș-Severin.