Alcoolul şi substanţele interzise le-au adus dosare penale unor şoferi din Caraş-Severin
Zilele trecute, poliţiştii cărăşeni au depistat în trafic mai mulţi şoferi ce au încălcat grav legislaţia. La Bocşa, un tânăr de 29 de ani, din localitate, a fost prins în timp ce conducea o maşină pe strada Funicularului, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drager Drug a rezultat o valoare pozitivă, bărbatul fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice și efectuării examenului toxicologic. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive.
Mirosul de alcool l-a dat de gol pe un bărbat de 57 de ani din Obreja. Acesta a şi provocat un accident rutier, în municipiul Caransebeş, acroșând un autovehicul parcat regulamentar. Din fericire incidentul nu s-a soldat cu victime. „Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,13 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Consumul de alcool i-a adus dosar penal şi unui bărbat de 38 de ani din Anina. Acesta conducea în oraş, fără permis, un moped fără acte. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fără a deține permis de conducere.