Alegeri parlamentare. Prezenţa la vot în Caraş-Severin (UPDATE)
Aproape 7.000 de cărășeni și-au exprimat dreptul la vot în primele trei ore de la deschiderea secțiilor de votare. În Caraș-Severin, pe listele permanente sunt înscrise în registrul electoral, 263.060 de persoane ce vor putea vota în cele 365 de secţii.
La aceste alegeri cetăţenii primesc două buletine de vot unul pentru Camera Deputaţilor şi altul pentru Senat.
În contextul pandemiei de COVID-19, Guvernul României, prin intermediul Instituţiei Prefectului Caraş-Severin, a distribuit secţiilor de votare 125.000 de măsti de protecţie, 90.000 de perechi de mănuşi şi 1.050 litri dezinfectant.
Cărășeni, aflaţi în carantină sau izolare la domiciliu din cauza SARS CoV 2, care au formulat cereri pentru a-şi exercita dreptul electoral, vor putea vota cu urna specială.
UPDATE, ora 14.00
La ora 14.00, la nivelul județului, prezența la vot a fost de 14,36 %, 608 de cărășeni votând cu urna mobilă. În mediul urban, s-au prezentat la urne 18.745 de alegători, iar în rural 18.814.
UPDATE, ora 19.00
La ora 19.00, la nivelul județului, prezența la vot a fost de 27,87 %, 1.393 de cărășeni votând cu urna mobilă. În mediul urban, s-au prezentat la urne 33.275 de alegători, iar în rural 40.080.
UPDATE, ora 22.00
La ora 21.00, la nivelul județului, prezența la vot a fost de 29,94 %, 1.441 de cărășeni votând cu urna mobilă. În mediul urban, s-au prezentat la urne 35.817 de alegători, iar în rural 42.949.