Alertă în Kosovo

drum Kosovo

BMTF, 11 dec – În nordul Kosovo au avut loc, sîmbătă, schimburi de focuri între sîrbii kosovari şi poliţie, pe fondul agravării tensiunilor în această regiune instabilă, transmit agenţiile internaţionale. Anterior în cursul zilei de sîmbătă, sîrbii din nordul Kosovo au blocat străzile principale din regiune, pentru a protesta faţă de arestarea unui fost membru al poliţiei din Kosovo, care a demisionat în noiembrie, alături de alţi etnici sîrbi.

Pe fondul escaladării crizei din nordul Kosovo, unde sîrbii sînt majoritari, preşedintele teritoriului, Vjosa Osmani, a anunţat, sîmbătă, că alegerile locale din această regiune vor fi amînate pînă în aprilie 2023. Alegerile erau programate pentru 19 decembrie, însă sîrbii au avertizat să vor boicota scrutinul.

Poliţia a comunicat că blocada instituită de etnicii sîrbi a oprit traficul şi a fost necesară închiderea a două puncte de trecere a frontierei dintre Kosovo şi Serbia. Ulterior, poliţiştii au anunţat că au fost vizaţi de focuri de armă în mai multe zone din apropierea unui lac de la graniţa cu Serbia. Nu au fost raportate victime, deocamdată. „Unităţile de poliţie, în autoapărare, au fost nevoite să răspundă cu arme de foc faţă de criminalii care au fost respinşi şi au fugit în direcţii necunoscute”, se precizează într-un comunicat al poliţiei. De asemenea, au fost auzite focuri de armă şi în alte locuri din partea de nord a Kosovo.

Poliţia din Pristina a afirmat că fostul poliţist Dejan Pantic a fost arestat sub acuzaţia că ar fi atacat, marţi, birouri ale comisiei electorale, ofiţeri de poliţie şi oficiali electorali. Primarii sîrbi din oraşele aflate în nordul Kosovo, alături de judecători locali şi aproximativ 600 de ofiţeri de poliţie, au demisionat în noiembrie, pentru a protesta faţă de decizia guvernului de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Pristina. „Serbia şi-a instruit structurile ilegale să ridice baricade în nordul Kosovo. Belgradul poartă întreaga responsabilitate pentru orice escaladare a situaţiei”, a scris pe Twitter Blerim Vela, şeful cabinetului preşedintelui din Kosovo.

Anterior, poliţia kosovară a arestat un alt sîrb suspectat că ar fi luat parte la un atac armat asupra unei patrule de poliţie. Joi, un poliţist a fost rănit în urma unui atac asupra unei patrule, după ce efectivele de poliţie din zonă au fost întărite cu ofiţeri non-sîrbi, ca urmare a demisiilor în masă.

În cadrul unei conferinţe de presă convocate de urgenţă sîmbătă seara, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că va cere misiunii NATO de menţinere a păcii, KFOR, să permită Serbiei să desfăşoare trupe şi poliţie în Kosovo, însă a recunoscut că nu există şanse ca Serbia să primească o astfel de permisiune.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia in 2008, cu susţinerea Occidentului, după un război între 1998 şi 1999, în care NATO a intervenit pentru a proteja majoritatea albaneză din Kosovo, într-un precedent spectaculos al situaţiei din estul şi sudul Ukrainei şi Caucaz, trei regiuni prin care se dovedeşte “dubla măsură” a Occidentului, sau “democraţia forţei”, nu “forţa democraţiei”! (Sursa: M-SecurityNews)

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =