Alex Matei, Cetăţean de onoare al Caransebeşului la doar 17 ani

alex matei cetatean 6 1

Aula „1 Decembrie 1918” a găzduit marţi, 22 octombrie, festivitatea de decernare a titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş” tânărului judoka Alexandru Matei, în chiar ziua când acesta a împlinit 17 ani.

„Alex Matei este un produs al Caransebeşului, în primul rând, este un model pentru noi toţi, dacă vreţi, dar în special pentru tânăra generaţie de copii ai municipiului, tânăra generaţie care a ales să practice un sport, oricare ar fi el. Alex Matei ne-a uimit pe toţi cu performanţele sale, el debutând la Clubul SC Hidroelectrica din Caransebeş în urmă cu 10 ani, deci de foarte tânăr, şi a ales să facă un sport care, în Caransebeş, a avut mereu rezultate foarte bune, judo-ul, sub îndrumarea antrenorului Ion Radu, dar s-a perfecţionat şi şi-a dus măiestria sportivă la cotele cele mai înalte, în cadrul mai multor cluburi, dar totul a culminat cu Liceul sportiv din Focşani, acolo unde se pregăteşte cu antrenorul Iulian Surlă, unul dintre marile nume ale judo-ului românesc, şi nu numai”, a spus primarul Felix Borcean.

După ce i-a fost înmânată Diploma de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş”, extrem de emoţionat, Alex Matei le-a mulţumit edilului şi consilierilor locali pentru titlul acordat. „Simt că la Caransebeş, aici, unde m-am născut, sunt apreciat. Vreau să le mulţumesc părinţilor, pentru că mi-au fost aproape mereu, antrenorilor şi tuturor caransebeşenilor care sunt lângă mine. Voi veni aici oricând voi fi chemat la o competiţie, dar deocamdată obiectivul meu este să ajung la Olimpiada de la Paris, din 2024”, a spus tânărul judoka.

După ce suflat în lumânările tortului tricolor oferit de bunica sa, Alex Matei a deschis sticla de şampanie şi a închinat cu cei prezenţi la eveniment.

 „Cu Alex lucrez de cinci ani. A fost alegerea lui, şi a fost o deosebită plăcere pentru mine. S-a integrat în clubul nostru foarte bine, alături de ceilalţi copii, iar pe parcurs au început să apară, uşor, uşor, şi rezultatele, de un an şi jumătate chiar la nivel de Cupe europene la cadeţi, iar în urma participării la acestea a obţinut medalie de bronz la Campionatul European, o medalie de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European, şi locul cinci la Campionatul Mondial. Deocamdată, pentru un an şi jumătate, Alex va sta mai mult acasă, încercăm să ne poziţionăm în noua categorie. Dar în 2024 este Olimpiadă, la fel în 2028, iar Alex are un potenţial fantastic. Din 2021 sper să intrăm iarăşi în lupta pentru medalii la Cupele europene şi mondiale”, a spus Iulian Surlă, antrenorul lui Alex Matei.

2 2