Aliens vs. Predators
Adică extratereştrii vs. „prădători”, sau popor vs. politicieni, „că cam” tot aia e: ei ştiu că existăm, undeva, abstract, dar ne folosesc drept pradă. Mă rog… Un clasic spunea că românii sînt printre puţinele popoare din lume care consumă o energie uriaşă în disputele politice. Astăzi, această energie se acumulează, încet, în creuzetele celor doi ani electorali, declanşînd procesul firesc – dar complet adormit în societatea românească! – de manifestare a voinţei politice. Într-o logică simplistă, putem afirma că vulnerabilitatea structurală a unei ţări poate fi influenţată (amplificată sau diminuată) prin actul politic, influenţat, la rîndul său, de calitatea elitelor care îl exercită, prin delegare, în interesul cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite. Din păcate, cei 30 de ani de libertate au însemnat 30 de ani de influenţe eterogene ale unei elite eterogene, care s-a perindat în fruntea ţării, cu inteligenţă, voinţă, ambiţie şi interese dintre cele mai diverse.
Ca membru al Uniunii Europene, România şi-a asumat o serie de reguli şi responsabilităţi comunitare. În UE, noţiunea de „good governance” presupune, printre altele: participarea cît mai largă a cetăţenilor la luarea şi implementarea deciziilor (prin lobby, ong-uri, activism civic şi referendum), asumarea responsabilităţii la toate nivelurile (ceea ce presupune şi demisia de onoare la toate nivelurile!) şi eficienţa şi coerenţa proceselor decizionale (act ce presupune „un fir roşu”, indiferent de guvernare, în politicile de interes vital pentru cetăţeni, precum educaţia, sănătatea şi cultura). Adăpostită sub copertina „reformei societăţii”, clasa politică românească a stins motoarele progresului, dedicîndu-şi energiile, în exclusivitate, luptei politice interne. Nu pot să-mi scot din cap discursul lui KWI la ceremonia din Parlament dedicată aniversărilor NATO. Cu generali, eroi, veterani de război, ataşaţi militari ai ambasadelor ţărilor membre, cu oficiali NATO în sală, tu să o ţii leaura cu PSD mi se pare nu doar îngustime a minţii, ci prostie şi răutate, amestecate cu lipsă de viziune şi caracter. Era momentul lor, al oamenilor în uniformă, al celor 29 de eroi căzuţi în Afghanistan şi Iraq pentru ca un preşedinte inapt să abordeze chestiunea militară să poată înjura clasa politică din care provine!
Dacă actul politic depinde de calitatea elitelor, clasa politică NU a dispus – din motive lesne de înţeles! – crearea unui sistem coerent de formare a acestora. Din păcate, nici poporul nu a forţat acest lucru. Iar astăzi, în această criză de ideal şi de lideri, ne-am trezit că NU există alternativa cerută chiar în stradă! O parte din vină o au politicienii, care nu au iniţiat un astfel de mecanism, dar şi profesorii – unii dintre protestatarii vocali ai străzii – care nu au gîndit şi pus în aplicare un sistem coerent de identificare, selectare, urmărire şi îndrumare a celor mai buni copii spre instituţii de învăţămînt care să furnizeze elite, menite să conducă sistemul. La noi, această metodă a fost înlocuită cu politizarea care a substituit profesionalismul cu servilismul, la toate nivelurile! În aceste condiţii, în România, OMUL este mai puternic decît instituţia! Poate, am mai spus-o!, şi dintr-o moştenire comunistă.
Dacă rămînem în această logică, atunci avem nevoie de schimbarea rapidă a multor chipuri din prim-planul politicii româneşti, chiar dacă au trecut, între timp, pe la coafor şi make-up şi acum au arborate în piept cocadre cu alte sigle! Pentru a nu mai fi figuranţi în propriul nostru film. Prost!
