Alimentarea cu gaz în cartierele reșițene Stavila și Lend va fi sistată temporar
Compania Delgaz Grid a finalizat o lucrare importantă de investiţii în cartierele Stavila și Lend din Reșița. Investiţia, în valoare de aproximativ 1,7 milioane de lei, a constat în modernizarea conductelor și branșamentelor pe o lungime de peste doi kilometri, care includ și o supratraversare a râului Bârzava.
În vederea efectuării lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie, compania va sista alimentarea cu gaz joi, 1 iulie, începînd cu ora 8, pentru străzile: Digului, Bârzavei, Aurel Vlaicu, Toplița, Soarelui, Zimbrului, Prislop, Comarnic, Carașului, Colinei, Islazului, Nera, Văliugului, Paralela Văliugului, Vasile Pârvan, Ghiocelului, Minda, Bașovăț, Sodol, Marginea, Călugăreni, Războieni, Târnoveni, Colonia Scânteii, Zorilor, Scânteii, Primăverii, Lend, Cireșului, Vișinului și Rozelor. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, începând cu ora 15.
Reprezentanții companiei solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.