Alte 17 kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite de polițiștii cărășeni

artificii2

Ieri, 21 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin au continuat controalele desfășurate pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice, în urma neregulilor constatate fiind ridicate 17 kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept.

„Articole pirotehnice, din categoriile F2 și F3, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, de la trei persoane din localitățile Moldova Nouă, Copăcele și Domașnea, care nu erau autorizate să desfășoare operațiuni cu astfel de articole.  În toate cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și continuă cercetările“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. 

Reamintim că în data de 20 decembrie, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin au oprit în trafic, în comuna Berzovia, un autoturism care circula din direcția Berzovia către Vermeș, în interiorul autoturismului fiind găsite peste 30 de kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept de un bărbat de 32 de ani din Berzovia.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − 4 =