Alte nouă localități din Caraș-Severin înregistrează incidența mai mare de trei la mia de locuitori

covid

Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile este mai mare de 3 / 1.000 locuitori, în Iablaniţa, Ticvaniu Mare, Vărădia, Şopotu Nou, Ezeriş, Forotic, Pojejena, Ramna şi Caransebeş.

Astfel, se închid aici cafenelele din interiorul clădirilor, cinematografele, instituţiile de spectacole și restaurantele.De asemenea, sunt interzise evenimentele private, iar activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.

De reținut că în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, inclusiv copiii care au împlinit cinci ani.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi;

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + six =