Alte șase lucrări vor completa patrimoniul de la Hala Minda din Reşiţa
Astăzi, la Hala Minda din Reșița s-a desfășurat cea de-a două ediție a simpozionului de sculptură monumentală în metal ReMetal Sculptură, un proiect care face parte din strategia orașului de regenerare urbană, prin industrii creative. Artiștii invitați anul acesta pentru a contribui la dezvoltarea patrimoniului de sculpturi sunt: Anca Mureșan, Marian Zidaru, Mircea Roman, Nicolae Comănescu, Dan Vezentan și regretatul Marius Leonte.
Cu această ocazie, curatorul de artă Erwin Kessler a declarat: „Dacă avem acolo clar un Dr. Jekyll, vom aduce aici un Mr. Hyde. Numai împreună se creează diversitatea, din antagonisme. Altfel, dacă am fi fost doar o prelungire a idealului modernist care este iluminist în ultimă instanță prin care cineva, o conștiință paternalistă știe care este binele umanității, care este calea spre acel bine și mijloacele de realizare, cred că ajungem la tot felul de fundături, unele dintre ele îngrozitoare. Toate lucrurile rele sunt făcute pentru îmbunătățirea condiției umane. Această etapă din 2022 nu va dori să facă nimic pentru îmbunătățirea condiției umane, nu va dori să facă nimic clar și progresist, ci ne va arăta felul în care suntem“.
Prima ediție, ReMetal Sculptură Reșița 2021, s-a concretizat prin vernisajul primelor șase lucrări de sculptură monumentală în metal ale sculptorilor Doru Covrig, Roman Cotoșman, Constantin Flondor, Ingo Glass, Peter Jecza și Aurel Vlad, amplasate în fața Halei Minda.
Proiectul reprezintă o continuare a tradiției orașului – deschiderea pentru inovare industrială, cu o punere în practică la nivel contemporan, Hala Minda fiind un prim exemplu în care regenerarea urbană se dezvoltă în jurul și prin industrii creative. Evenimentul face parte din proiectul CINEMA „Industrii creative pentru noile economii urbane” şi urmărește cele mai bune soluții pentru revitalizarea obiectivelor de patrimoniu. Potrivit celor de ADR Vest, Hala Minda poate să devină, prin investiții din fonduri europene, un centru de creație și de expoziție pentru lucrări în metal, să găzduiască evenimente și să aducă împreună sculptori din întreaga lume.