Am plagiat democrația

Mari probleme la 32 de ani de la Revoluţie! Nici cu Google translate şi nu reuşim să pătrundem înţelesul exact al unor termeni care, în speţă, ar moderniza România. Dar România nu se lasă, nu şi nu! Vă mai amintiţi, din trecutul extrem de recent, de Florin Roman? Ştiu, numele nu spune nimic! Nu, nu e frate cu Petre Roman, deşi la gradul nostru de nepotism ar fi fost posibil… Sigur, a fost un deputat de Caraş-Severin pe care ANI l-a acuzat că ar avea probleme cu nepotismul la propriul cabinet parlamentar. Ce fraieri, nu era vorba de nici o nepoată… Dar să lăsăm nepoata, pentru că individul ăsta – despre care am mai scris, ca un dinozaur din epoca peniţei ce mă aflu – era ministrul DIGITALIZĂRII şi al CERCETĂRII. Sigur, la calificarea pe care o avea, în afară de vocea şi talentul său îl recomandau pentru funcţie oareşce activităţi cu degetele. Adică, o cercetare cu degetele, după cum ar scrie goagăl translate! Cu siguranţă, da, pentru că şi la Agenţia pentru Digitalizarea României, “duamna” Alina Bondocu a devenit şefă de cabinet, după 9 ani de stagii de calificare ca hostess în cluburile de noapte Le Gaga şi Princess, după cum scrie presa de pe Dîmboviţa. Sigur, dacă ar fi avut stagii prin cluburile de swingeri din Germania, ar fi păşit direct într-un fotoliu de manager la instituţia publică, dar aşa, hostess băştinaş e cam puţin…

Sigur, moderniştii ăştia de pripas care-şi dau cu părerea pe FB sau, pur şi simplu, direct în opinia publică, spun că sînt de modă veche, că vechile ocupaţii – cum ar fi cea de curvă! – nu au nici o legătură cu noile “branşamente” profesionale, că unii/unele pot mai mult, că a doua şansă e prevăzută şi în Biblie şi în Codul Penal, că şi Ilona Staller a fost parlamentar al Italiei între 1987 şi 1991, din partea Partidului Radical, sau Moana Pozzi, care a refondat, în 1992, Partidul Amore, care avea în program: combaterea corupției politice și crima organizată! Moana şi-a condus partidul în primul rînd în alegerile generale din 1992 și la alegerile locale din Roma de anul următor. Deci, vedeţi? Se poate şi la case mai mari! Totuşi, nici Cicciolina şi nici Moana Pozzi nu s-au aventurat pînă la digitalizare, precum Roman şi Bondoc! Asta poate pentru că au fost originale şi nu au plagiat pe nimeni. Nu este cazul lui Roman…

Noțiunea de „plagiat” este veche în mediul academic, însă relativ recentă în discursul public din România. Ea nu impresionează încă pe nimeni. Vă mai dau un exemplu: un directoraş, de aproape 10 ani în fruntea unei instituţii publice regionale, cu un salariu de 5.000 de euro/lună. În 10 ani, 600.000 de euro curaţi, de la Statul român, pe statul de plată! Nu asta-i problema. Problema e că lucrarea lui de licenţă la UBB a fost găsită plagiată 100% după o altă lucrare de licenţă de la UBB scrisă cu un an în urmă. Practic, directoraşul nu a schimbat decît titlul, autorul şi coperta. UBB zice că da, e plagiată, dar nu poate să o retragă decît dacă instanţa desfiinţează plagiatul şi lasă plagiatorul fără operă, adică fără lucrare de licenţă. În aceste condiţii, fără job-ul de director. Dar ar trebui un proces îndelungat pentru ca instituţia publică păgubită să recupereze cei 600.000 de euro salarii încasate ilegal de plagiatorul directoraş. Instituţia, nici vorbă, nu e capabilă să susţină nici măcar concluziile unei comisii de disciplină… Dar asta e o altă poveste tristă din istoria noastră recentă de 32 de ani şi marea majoritate a cetățenilor României sînt complet dezinteresați de acest fenomen pe care nici nu îl înțeleg.

În urmă cu 32 de ani… 4 (patru) zile a durat organizarea revoltei de la Timişoara, de la momentul 16 decembrie, Tokes, la 20 decembrie, care a însemnat ieşirea întregului oraş în stradă. Toate marile intreprinderi s-au unit, iar mulţimea s-a revărsat pe străzi. Au fost înlăturate lozincile ceuauşiste şi comuniste. Oamenii s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean pentru a dialoga cu autorităţile. Forţele de ordine au primit ordine să se retragă în cazărimi pentru a evita confruntările cu manifestanţii. Lorin Fortuna proclamă, din balconul Operei (locul de naştere al Frontului Democrat Român), în faţa a 100.000 de timişoreni, Timişoara primul oraş liber de comunism din România!

Ne amintim și comemorăm în fiecare an moartea a sute de români martiri, dar și moartea speranțelor pe care ei și noi le-am avut după acel Decembrie 1989. Ar fi trebuit să învățăm din istorie ceea ce am aflat dureros în ultimele trei decenii, anume că democrația se construiește în timp, se cultivă vreme de generații, se organizează instituțional și în nici un caz nu se decretează de la o zi la alta. Noi am plagiat Democraţia, şi asta se vede!

România a rămas captivă unor mentalităţi colective medievale şi unei clase politice corupte, analfabetă democratic, ieșită din comunism pentru a contamina tranziția și pentru a perpetua un trecut care pare că nu mai trece. Probabil și generațiile viitoare vor trebui să facă sacrificii pentru a depăși această moștenire și toate ratările post-comunismului. Pentru asta, însă, trebuie scăpat, cu orice preţ, de Roman şi digitalizarea plagiată.

Dezamăgiţii au tendinţa de a nu acţiona în faţa profitorilor care, fie că se lăfăie în fotolii manageriale, fie la Palatul Cotroceni, care nu au făcut altceva decît să plagieze democraţia timp de 32 de ani!