Ambasadorul SUA în România a vizitat ieri Reşiţa
În cursul zilei de 3 decembrie 2020, primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, alături de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, au avut deosebita plăcere de a-l întâmpina pe ambasadorul SUA în România, Excelență Sa Adrian Zuckerman, în cadrul vizitei oficiale a acestuia pe teritoriul Banatului de Munte.
Popa a profitat de vizita ambasadorului Adrian Zuckerman pentru a-i prezența acestuia vasta istorie a Reşiţei, numeroasele oportunități de dezvoltare pe care le promite Banatul de Munte și câteva dintre frumusețile locului.
De asemenea, un punct pe care a avut grijă să îl atingă primarul Reşiţei a fost situația fostei uzine de armament Arsenal, aflată în momentul actual în stare de conservare. „În contextul în care România își respectă angajamentul față de NATO și alocă 2 la sută din PIB pentru investiții în apărare, am prezentat domnului ambasador potențialul fostei uzine de armament Arsenal, aflată în conservare. Această uzină poate reprezenta o oportunitate pentru un investitor strategic. Domnul Zuckerman ne-a asigurat de toată deschiderea dânsului, urmând ca pe viitor să purtăm discuții punctuale pentru a găși proiecte comune în care să putem colabora”, spune primarul Ioan Popa pe pagina sa de socializare.