Amenzi de 43.000 de lei pentru firmele ce dezmembrează maşini scoase din uz

poza bc67c1a160e90081e7 0 0 0 0 0

În cadrul acțiunii „End of Life Vehicules 2019″, desfăşurată de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de cei de la Serviciile de Investigaţii Criminale şi Investigarea Criminalităţii Economice, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin, au fost verificate 27 de societăți comerciale specializate în dezmembrarea de mașini scoase din uz.

„Au fost constatate patru infracțiuni și 12 contravenții, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 43.000 lei, conform legislației privind protecția mediului. De asemenea, ca măsură complementară, în cazul a opt societăți comerciale, în urma neregulilor constatate, a fost dispusă măsura suspendării temporare a activității”, spune Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Printre neregulile constatate, se numără infracţiunea de „neluare sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase”, iar la Măureni, un patron nu ar fi avut încheiate contracte pentru colectarea, tratarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor periculoase. În cauză s-a întocmit dosar penal penal și se continuă cercetările.

2 2