Amintiri despre 23 August

Astăzi este 23 august. Până în 1989, august se scria cu literă mare, pentru a marca „Revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă, condusă de clasa muncitoare în frunte cu partidul comunist”.  

Pentru tinerii generaţiei Smartphones, la 23 august 1944, a fost răsturnat guvernul condus de mareşalul Ion Antonescu, iar România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. În acea zi, Regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, care era şef al statului şi al executivului de la Bucureşti. Dar nu despre acele momente fierbinţi care au schimbat cursul istorie şi destinul milioanelor de români vreau să scriu, ci despre ce ajunsese să însemne această sărbătoare.

În urmă cu 30 de ani, 23 august începea cu mult înainte de data din calendar. Cam de pe la începutul lunii iulie. Pentru început , la eşaloanele inferioare – conducători de şcoli, instiuţii obşteşti, întreprinderi socialiste de stat – a căror grijă era să nu trimită prea mulţi oameni în concediu în luna august şi să-i ţină pe copii pe lângă şcoală, chiar dacă era vacanţă. Apoi, începeau întâlnirile cu instructorii veniţi de la organizaţiile de partid, instruirea celor desemnaţi să pregătească manifestările grandioase dedicate marii sărbători. Pe stadion, cum altfel, cu sute, mii de copii, muncitori, sportivi, gărzi patriotice, ţărani , militari etc.

Între timp, activiştii din marile întreprinderi socialiste de stat îşi luau angajamentul, în scris, că vor îndeplini cincinalul în …4 ani şi jumătate şi trimiteau telegrame tovarăşului şi tovarăşei în numele muncitorilor şi ţăranilor, a intelectualităţii, a organizaţiilor obsteşti de la oraşe şi sate. Milioane de telegrame trimise în plic, căci pe atunci în afară de telex nu exista fax, ca să nu mai vorbim de e-mail ori de Facebook. Tone de hârtie, cu scris caligrafic, care cuprindeau toate sentimentele de dragoste ale comuniştilor şi ale clasei muncitoare. Poşta lucra non-stop zi şi noapte, televiziunea naţională îşi începea, continua şi încheia telejurnalele cu mesajele de dragoste neţărmurită faţă de „erou între eroii neamului“ şi „mamă şi savant de renume mondial“, în timp ce postul naţional de radio, singurul autorizat să funcţioneze, la fel ca şi televiziunea, nu mai prididea cu odele închinate celor doi. Întrecerile socialiste pe ramură erau la mare preţ, chemările la construcţia societăţii socialiste multilateral devoltate curgeau din toate părţile, susţinerea pentru realegerea tovarăşului secretar general la congresul partidului era la ordinea zilei.

Ani şi ani acelaşi scenariu, cu defilarea colectivelor oamenilor munci, care alegorice, pavoazate cu pânză purpurie, pe care tronau portretele celor mai iubiţi fii ai poporului, pancarte cu litere decupate din polistiren, floricele confecţionate din hârtie creponată, şoimi ai patriei şi pioneri care urcau în tribuna cu activiştii de partid,  ilegalişti şi eroi ai muncii, fanfară şi miros de mici. Da, miros de mici pentru care te bucurai precum un copil căruia îi cumperi jucăria la care visează de un an. Pentru o singură zi în an, fumul  de la grătarele sfârâind cu mici rivaliza cu cel de la coşurile oţelăriei. O singură zi în an când, după câteva sticle de bere de Ciclova, pline cu cocobauri, trăiam iluzia bunăstării în România comunistă.