Amintirile dor, dar CSM Reşiţa nu va juca cu Rapid să răzbune înfrângerea cu 1-6 de acum 22 de ani

DOANA LA MECIUL CU PANDURII

Un antrenor fericit şi liniştit pe parcursul partidei de sâmbătă cu Pandurii Tg. Jiu. Este descrierea pe care oricine i-ar fi făcut-o lui Leo Doană, un tehnician care dovedeşte profesionalism în liga a II-a a fotbalului românesc.

„Felicit băieţii pentru jocul prestat, pentru atitudine şi dăruire în aceste trei etape în care am acumulat şapte puncte. Consider că jucătorii sunt de lăudat. Au venit jucători cu calitate şi sunt liniştit şi mai temperat în timpul partidelor. Mi-am propus ca în liga a II-a să stau mai mult pe bancă, spre deosebire de campionatul trecut când mă agitam şi eram mereu la marginea terenului. Avem un lot echilibrat, oricine vine după bancă aduce un plus în jocul echipei, ceea ce înseamnă că există concurenţă“, a mărturisit antrenorul rossonerilor la conferinţa de presă.

Doană a mai spus că nu a intrat în panică la 0-1, pentru că ştie valoarea lotului, cum s-a muncit în săptămâna de dinaintea meciului, dar mai ales în pregătirea centralizată de pe Semenic.

Întrebat dacă aşteaptă ca peste două etape să se răzbune pe Rapid, ca şi antrenor, pentru înfrângerea în Valea Domanului, cu 1-6 din ediţia campionatului 1997/1998, Leo Doană a mărturisit: „Nu am pentru ce să mă răzbun, au trecut atâţia ani, acum suntem antrenori, iar noi jucăm la victorie fiecare meci. Rapid are un lot foarte bun, de buget nu mai vorbim, dar noi sperăm să ne ridicăm la valoarea acestei echipe în ziua meciului.“

Doană a mai spus că startul de campionat este chiar şi peste aşteptările sale, dar că el trebuie confirmat în deplasarea următoare, cu Geto-Dacica, fostul Juventus, care ieri a cştigat cu 1-0 la Poli Timişoara, cât mai ales în meciul de acasă cu Rapid când speră ca tribunele să fie pline, nu ca sâmbătă.

3 1