Andrei Ungur: „Felix Borcean nu va fi propus pentru excludere, pentru că i-am face un bine”
După şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş de miercuri, 20 martie, când trebuiau validaţi Alexandru Stănescu şi Ciprian Brancu şi în care primarul Felix Borcean a avut o serie de obiecţii privind procedura urmată, preşedintele PNL Caransebeş şi fost city-manager al municipiului, Andrei Ungur, a susţinut o conferinţă de presă alături de viceprimarul Marius Isac, în cadrul căreia a ţinut să facă o serie de precizări.
„Vreau să remarc fair-play-ul consilierilor PSD, care au înţeles că legea asta spune, sunt doar unele condiţii în care consilierii nu pot fi validaţi. Noi am procedat tot la fel atunci când a fost cazul şi trebuiau validaţi consilieri de la PSD, şi iată că şi ei au înţeles că trebuie să respecte legea. M-a mirat foarte mult înverşunarea domnului primar, care până mai ieri numea consilierii PNL colegi. A fost singurul care s-a opus, şi s-a opus puternic, spicuind din legislaţie doar ce-i convenea lui, vrând să intimideze atât secretarul, cât şi restul consilierilor, probabil neştiind că noi, grupul PNL, mai avem şi jurişti, mai cunoaştem şi legea, mai şi citim. Nu trebuie să ne dea lecţii şefa Serviciului juridic de la Consiliul judeţean, pentru că de acolo are toate aceste date, încă o dovadă că este mult mai apropiat de PSD decât de PNL”.
Întrebat ce face în aceste condiţii, în calitatea sa de preşedinte al Organizaţiei Caransebeş a PNL, Andrei Ungur a explicat: „Voi face politica liberală în Consiliul local. Vizavi de persoana Felix Borcean, nu va fi propus pentru excludere, pentru că i-am face un bine. El a fost ales pe lista PNL şi, dacă nu se mai regăseşte în politicile liberale, iar consilierii nu mai sunt colegii lui, este liber să plece. Este clar că drumul lui nu mai este alături de PNL, e alături de un alt partid, s-a văzut acest lucru în ultimele şedinţe, şi amintesc aici doar penultima şedinţă, atunci când toţi consilierii PSD au ştiut punctele propuse peste ordinea de zi, iar consilierii PNL le-au aflat în şedinţă”.
Fostul city-manager a adăugat că, dacă Felix Borcean refuză să-şi dea demisia din PNL, situaţia acestuia se va discuta în Biroul Politic Local, lucru care s-a mai întâmplat, atunci existând voci şi pro şi contra primarului, urmând ca o decizie să fie luată în viitor. „Pasul în afara PNL-ului el l-a făcut deja. Trebuie doar să-l statueze. Şi îl rugăm să-l facă”.
Preşedintele organizaţiei liberale municipale a mai lămurit şi o altă acuzaţie, conform căreia în Organizaţia PNL Caransebeş ar fi o doză de dictatură. „De când eu sunt preşedintele interimar, se ţin săptămânal, o dată la două săptămâni sau lunar, şedinţe de Birou local, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Înainte de fiecare şedinţă a Consiliului local, în organizaţia noastră se discută totul punct cu punct, împreună cu consilierii locali, cu membrii din Biroul politic, şi se iau decizii vizavi de votul din consiliu. Lucrurile astea nu se întâmplau până acum”.
Întrebat când consideră că Felix Borcean a schimbat macazul, Andrei Ungur a declarat că nu crede că primarul municipiului are ceva personal cu el sau cu viceprimarul Marius Isac, ei fiind ceea ce a numit „victime colaterale”, problema fiind Marcel Vela, neînţelegând însă de unde a pornit conflictul dintre cei doi.
„Viaţa merge înainte, vom face tot ceea ce este necesar pentru ca lucrurile să meargă bine în primărie şi în oraş, vom avea şi noi proiectele noastre în Consiliul local, pe diferite teme, iar ulterior vom vedea ce va fi”, a completat viceprimarul Marius Isac.
În ceea ce priveşte candidatul PNL la Primăria Caransebeş la alegerile locale de anul viitor, Andrei Ungur a spus că există mai multe variante, organizaţia liberală din municipiu având mai multe soluţii în acest sens, dar acest lucru va fi stabilit, probabil, în urma unui sondaj, dar, personal, fostul city-manager nu a luat în calcul să candideze. La rândul său, Marius Isac a adăugat că, în privinţa candidatului, va fi o decizie politică.