ANPC a oprit de la comercializare peste 2,5 milioane de măști neconforme

file photo of surgical mask e1603794110313

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia Prahova a extins verificările referitoare la cea de-a 26-a alertă validată în România, de către Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX, privitoare la măștile aflate la comercializare în țările Uniunii Europene.

Astfel, în urma controalelor desfășurate ieri, 26 martie, comisarii CRPC Prahova au oprit definitiv de la comercializare 2.623.900 bucăți măști, care corespundeau alertei RAPEX menționate, în valoare de 3.146.056 lei. Cantitatea a fost identificată în actele operatorului economic și se afla în depozitele acestuia, precum și în toate magazinele sale din România.

Potrivit declarațiilor venite din partea ANPC, controalele vor continua și în perioada următoare, iar comercianții sunt averizați ca înainte de a introduce pe piață astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

Vă reamintim că în dimineaţa zilei de 26 martie, Sistemul de alertă rapidă – RAPEX, sistem european de alertă rapidă pentru produse periculoase care asigură circulația rapidă, între statele membre și Comisia Europeană, a informațiilor privind produsele periculoase retrase de pe piață sau recuperate de la consumatori în orice parte a Europei, a validat cea de-a 26-a alertă iniţiată de ANPC, privind măştile de protecţie neconforme. Toate detaliile pot fi vizualizate aici: https://ec.europa.eu/safety-gate-alerts/screen/webReport/alertDetail/10003385.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 2 =