Arhitecții care lucrează la revitalizarea Funicularului din Reșița s-au pus pe treabă

arhitecti funicular

Ieri, la sediul Primăriei Reșița a avut loc o primă întâlnire cu echipa de arhitecți care lucrează la Proiectul Tehnic de transformare a Funicularului într-o zonă de interes turistică și corelarea acestuia cu noua promenadă care va străbate malul drept al Bârzavei pe o distanță de 4,6 kilometri, până în zona Kaufland din Govândari.

„La aceste discuții au participat reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și asociațiilor locale interesate, care derulează proiecte sau au capacitatea de a sprijini demersul nostru astfel încât soluțiile integrate de arhitecți să respecte așteptările și nevoile comunității locale. În acest sens, o să demarăm o consultare publică online, prin care să putem obține informații utile de la locuitorii din zonele pe care le va traversa noua promenadă“, au transmis reprezentanții Primăriei Reșița.

Reamintim faptul că în 15 decembrie 2021, Ioan Popa, primarul Reșiței, a semnat contractul de proiectare „REALIZAREA UNEI LEGĂTURI ÎNTRE NUCLEELE URBANE GOVÂNDARI ȘI CENTRUL CIVIC DIN MUNICIPIUL REȘIȚA”, mai pe scurt, pentru transformarea funicularului într-un spațiu pietonal și velo, cu facilități de agrement. De fapt, proiectul este mult mai amplu, are trei obiective majore, o promenadă și piste de biciclete cu o lungime de 4,6 km (pe malul drept al Bârzavei), opt pasarele pietonale din metal și reconversia funicularului prin transformarea acestuia într-un spațiu de belvedere, cu acces pietonal și facilități de agrement. Mai mult decât atât, reșițeanca Oana Stănescu, arhitecta cunoscută la nivel internațional pentru ambițioasele sale proiecte, și care are în portofoliul său și colaborări cu Kanye West, designerului Virgil Abloh, directorul artistic al colecției de îmbrăcăminte pentru bărbați a lui Louis Vuitton, va lucra la transformarea orașului natal.

„Partenerii noștri în realizarea acestui proiect sunt firma de arhitectură STUDIO, condusă de reșițeanca Oana Stănescu, stabilită la New York, și Werner Sobek A.G., din Germania, a declarat primarul Popa. Cele două firme sunt adevărați deschizători de drumuri în domeniul arhitecturii, având un portofoliu impresionant de lucrări, ce ne dă speranța că soluțiile generate de aceștia pentru Reșița vor depăși cu mult ambițiile noastre, transformând proiectul nostru de regenerare urbană într-un reper pentru orice proiect de acest gen din România și nu numai. După finalizarea proiectului tehnic, acesta va fi depus spre finanțare din fondurile structurale disponibile în ciclul financiar 2021-2027“.

„Reșița, pe harta Europei“

Este un proiect de suflet al primarului Reșiței, iar potrivit lui Grațian Dobre, directorul executiv al Direcției Dezvoltare Locală și Instituțională din cadrul municipalității, proiectul este finanțat prin fonduri europene, iar autorizația de construcție ar trebui să fie emisă la sfârșitul anului viitor. „Deși este prezentat ca un proiect de mobilitate, reconversia funicularului va fi poate proiectul de regenerare urbană de cea mai mare referință pentru ciclu următor, care cred eu că va pune pe harta Europei, orașul Reșița”, a adăugat Grațian Dobre.

Investiția finală, va cuprinde următoarele lucrări de realizare a pistelor de biciclete între nucleele urbane Govândari și Centrul civic, amenajare peisagistică şi amplasarea de mobilier urban, inclusiv separarea fluxurilor (spații fizic delimitate pentru biciclete, pietoni), racordarea traseelor pietonale și velo din cartierul Govândari cu noua funcțiune a funicularului, racordarea pistei de bicicletă și a promenadei cu restul orașului prin realizarea a opt pasarele pietonale și nu în ultimul rând, reconversia funicularului prin transformarea lui într-un spațiu pietonal și velo, cu facilități de agrement.

Valoare contractului de proiectare este de 2.957.368 lei fără TVA, durata de execuție a serviciilor de proiectare este de 10 luni. Parteneri în acest proiect este o echipă de tineri ambițioși care vor avea o abordare diferită față de ceea ce se întâmplă la ora actuală în România. „Practic o echipă formată din 30-40 de specialiști vor fi implicați în următorul an în proiectul de la Reșița. Este o echipă completă și complexă și ne-am propus să avem o abordare a proiectului foarte diferită de ceea ce se întâmplă la ora actuală în România. Este un proiect care nu are referință pe plan național, de aceea am căutat specialiști de afară și mizăm foarte mult pe suportul comunității locale, atât al administrației, cât și al locuitorilor. Este genul de proiect care se va naște dintr-un dialog cu oamenii, cu reșițenii. Este un proiect în care avem mare încredere”, a declarat arhitectul Bogdan Demetrescu, reprezentantul asocierii de firme, care a semnat astăzi contractul cu Ioan Popa.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =