Arsenal de arme și muniție descoperit în casa unui bărbat din Ciclova Română
Polițiști din Oravița au ridicat ieri de la domiciliul unui bărbat de 60 de ani din Ciclova Română, mai multe arme deținute ilegal, una datând posibil din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, precum și muniție, dispozitive de ochire, o arbaletă, un aparat cu electroșocuri confecționat artizanal, precum și alte obiecte folosite la confecționarea armelor.
Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, ne-a declarat că polițiștii au fost sesizați de medicul de gardă al Spitalului Orășenesc Oravița despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un bărbat de 60 de ani, care prezenta o plagă la nivelul capului, posibil produsă prin împușcare. Din verificările efectuate s-a stabilit că nu au existat conflicte sau neînțelegeri între bărbat și membri ai familiei sau alte persoane, la nivelul poliției nefiind înregistrate sesizări sau plângeri în legătură cu acesta.
Ulterior, bărbatul a fost examinat de către medicul legist, iar în urma concluziilor medico-legale, nu s-a confirmat faptul că plaga ar fi fost produsă prin împușcare, bărbatul nefiind rănit grav și refuzând internarea.
Armele și muniția, precum și toate celelalte dispozitive și obiecte artizanale au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. Toate acestea ar fi fost depozitate într-o cameră asigurată cu măsuri de securitate improvizate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările. În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează a fi examinat de un medic specialist pentru demararea procedurii internării provizorii, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni medicale.