„Arta Războiului”, în viziunea lui Mario Balint

„Șaptesprezece fără douăzeci”, o carte-eveniment ce deschide inedite modalități de abordare literară

53 de luni! 17 ani din 20! Ce sunt aceste cifre, vă veți întreba pe bună dreptate, pentru că ele sună poate sibilinic pentru domniile voastre. Nu și pentru o „rara avis” a jurnalismului românesc. De ce „rara avis”? Pentru că această „specie” de jurnalist – iertată fie-mi expresia, dar ea nu face decât să întărească ce vreau să spun – chiar dacă nu e pe cale de dispariție, este atât de rară, încât ar trebui să fim mai atenți când tratăm cu ușurință destinul jurnalismului românesc și, în fond, modalitățile de reflectare și înțelegere ale unei națiuni în contextul eternelor conflicte și situații tensionate internaționale.

Mario Balint a petrecut, documentându-se, riscându-și integritatea și chiar viața, relatând pentru Radio România Actualități, 53 de luni în ultimii 30 de ani în teatre de operații, recte războaie, în Europa și Asia – Irak, Afganistan, Siria, Iordania și Tunisia, cumulate cu experiențe din alte confruntări armate cum au fost cele din fosta Iugoslavie, Trasnistria și, desigur, acum Ucraina. 53 de luni, adică exact cât a durat Primul Război Mondial! De altfel, la ora la care scriu aceste rânduri, Mario se află la datorie în țara vecină. Multe alte experiențe a acumulat Mario Balint și din Republica Moldova, aflată în prefaceri dureroase, de-a lungul acestor ani. Mai mult, însă, jurnalistul Mario Balint a străbătut 17 ani relatând despre conflicte sângeroase, din cei 20 de ani de luptă americană contra terorismului.

De aici, titlul celui mai nou volum al său intitulat „Șaptesprezece fără douăzeci”, apărut dub egida MBooks, cu o copertă de Vali Marin și editare grafică de Lider Design. O carte despre care mă apasă responsabilitatea să scriu o cronică de întâmpinare. Nu e nicio glumă! Și asta pentru că volumul lui Mario Balint deschide niște drumuri absolut inedite în literatura noastră. Povestirile-reportaje pe care le găsim aici sunt atât de pline de sens și informații, încât fac din acest volum un extraordinar manual de înțelegere a lumii în care trăim, a geneticii conflictelor moderne din care facem și noi parte, într-un fel sau altul. Două mari realizări a reușit Mario, în umila-mi opinie, în afară, desigur, de multe alte reușite profesionale: a relatat profesionist și implicat despre aceste conflicte cumplit de importante în economia dinamicii actuale a lumii și, foarte profund, a redat Armatei Române, militarilor dislocați în teatrele de operații, frumusețea și demnitatea unei profesii aparte. Este printre puținii jurnaliști români care a stat atât de aproape de soldații noștri minunați, a împărțit cu ei hrana zilnică, poveștile despre familiile de acasă și, din păcate, pericolul bombelor care cădeau fără alegere. Mario a vorbit despre o Românie frumoasă și elegantă, din această perspectivă, cu „ambasadorii” ei, militarii și ofițerii români, ce au reușit să nu fie ocupanți pentru statele la pacificarea cărora au contribuit. Omenia lor, apropierea de copiii localnicilor, dincolo de operațiile militare inevitabile, drept răspuns la atacurile insurgenților, sunt și acum, cu siguranță, în inimile celor din țările măcinate de război. Știu, poate sună utopic sau prea roz, dar Mario Balint, cu rigoare profesională, cu talentul, dedicarea și însuflețirea lui, a reușit să transmită aceste adevăruri, imuabile, până la urmă. Pentru că, dincolo de percepții, dincolo de constructele noastre bazate îndeobște pe percepții epidermice despre natura realității, jurnalistul și scriitorul Mario Balint vine cu forța argumentelor sale bazate pe experiențe reale și nu manipulate într-un fel sau altul, așa cum, din păcate, ne-am obișnuit.

Cartea aceasta, îndrăznesc să spun senzațională, vine dintr-o lume în care supraviețuirea este existența din fiecare moment. Acești oameni, fie că vorbim de Irak sau Afganistan, ori de alte asemenea arii distruse de interese sau malversațiuni geopolitice, au o cultură pe care nouă ne vine mai greu să o înțelegem. Ceea ce e cert, însă, dacă mâine am avea un dezastru mondial în care să dispară tot ce înțelegem noi prin tehnologie și confort, acești oameni extraordinari ai munților aspri și golași, ai deșertului – urmași ai unor civilizații fabuloase – ar fi singurii care ar supraviețui. Pentru că ei știu ce înseamnă sacrificiul, ce înseamnă să trăiești cu mai nimic și, mai ales, ce semnifică să stai în permanență cu frica de gloanțe și bombe. Mario vorbește despre lumi în coliziune, despre nașterea unor guverne, structuri militare, poliții, politicieni, lideri teroriști, dar și despre contractori miliari privați, o realitate indubitabilă a teatrelor de operații, printre care, desigur, regăsim și români. De altfel, autorul are grijă să observe că seviciile militare de inteligence românești au fost și probabil că mai sunt vârful de lance în acest domeniu, în țările din Orientul Mijlociu, reprezentând NATO și statele aliate, așa cum vedem în filmele cu spioni și agenți secreți, fără nicio exagerare. Avem, în definitiv, multe revelații, citind cartea lui Mario. Vedem parcursul extraordinar al muncii jurnalistice în aceste țări periculoase și tulburi, posibilitățile materiale enorme ale marilor rețele de televiziune, dar și reușitele entităților noastre media, printre care se numără și Mario Balint. Interviurile, reportajele deosebite, realizate cu mult mai puține disponibilități finaciare și logistice, vorbesc de la sine despre pasiunea alor noștri. Iar Mario Balint este un asemenea pasionat de munca lui, de sărbătoarea adevărată a unei reușite gazetărești, care-l face pe ziarist să se ridice din pat și a doua zi dimineață, pentru adescoperi alte și alte provocări.

Povestiri precum „Doctorul și Ministerul Informațiilor”, „Primarul din Bagdad”, „Iron Man”, „12 noiembrie – ziua în care și Dumnezeu a fost român”, „Al-Qaida Mall”, „Infidelii”, „Pastila de țânțari”, „De din vale de Wardak, merge badea la Kandak”, „Românii care nu există” sunt definitorii pentru o istorie vie a acestor ani măcinați de conflicte. Se spune că dacă un ziarist nu poate să spună întotdeauna în întregime adevărul – și asta din rațiuni de securitate, independente de el – scrie povestiri sau romane. De aceea, specia literară remarcabilă pe care ne-o propune Mario în acest volum e atât de semnificativă pentru lumea complicată în care trăim! O literatură ce abundă de informații și personaje autentice (sigur, protejate, atunci când e cazul), de oameni extraordinari prinși în angrenajele uneori ucigătoare ale vremurilor. Reportaje-proze memorabile, în care Mario Balint are o abordare umană asupra oamenilor și cruntelor realități. Nu e un corespondent sec, care transmite cuminte ceea ce are de transmis și apoi se refugiază în hoteluri scumpe, păzit de zeci de contractori privați sau militari. Nu, Mario riscă, întâlnește oameni reali din lumi uneori letal de reale. De fapt, opera sa trebuie privită în cheia unui melanj admirabil de ralatări, dovezi fotografice (Mario Balint a scos mai multe albume foto, îngrijește reviste de profil, susține cursuri pentru jurnaliștii de război, training-uri și multe altele), iar acest volum vine să încununeze o îndelungată carieră de corespondent de război (din fericire, ea nu e gata, pentru că Mario are multe de spus încă), cu povești pe care autorul, așa cum arăta, nu le-a spus niciodată. Ni le oferă acum, cu generozitatea unui om de cultură autentic, realmente un reper pentru generații de jurnaliști. Iar cartea sa ar putea fi recomandată nu numai cititorului obișnuit, care dorește să descurce ițele unor ani complicați, ci și celor efectiv implicați în istoria contemporană, în cultura de securitate, ori alte asemenea domenii.

*

Pentru final, o scurtă biografie a jurnalistului și scriitorului Mario Balint.

Mario Hadrian Balint, născut la 18 iulie 1970, la Lugoj, este unui dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război din România. A petrecut 53 de luni în teatrele de operații din Europa și Asia, în șase războaie. Spre comparație, Primul Război Mondial a avut o durată de 53 de luni. Și-a început cariera la 26 aprilie 1988, la Ziarul Flamura din Reșița. Din 1990 este corespondent la Radio România Timișoara, iar din 2003, la Radio România Actualități. În 2005 înființează compania BMTF, o agenție specializată în colectarea, difuzarea și monitorizarea informațiilor din domeniul securității.