Arthur și Luiza Melencu
Arthur a fost, pînă zilele trecute, cel mai mare urs din Europa, viețuitor aici, în Carpați, ultimul sanctuar al sălbăticiei primordiale! Un criminal nenorocit l-a ucis! Nu de foame, nu din alte cauze disputabile și discutabile, ci doar din dorința de a ucide! Nu cu cuțitul, în luptă corp la corp, precum gladiatorii, odinioară, în arenă, ci cu o pușcă cu lunetă, de la o distanță confortabilă.
Alexandra Mihaela Măceșanu și Mihaela Luiza Melencu sînt două tinere din zona orașului Caracal, România, dispărute pe parcursul anului 2019, Luiza dispărînd în data de 14 aprilie, iar Alexandra pe 24 iulie.
A.T. este un bărbat de 36 de ani, din apropierea Reșiței, clinic sănătos, care în 2019 și-a vîndut un rinichi pe piața neagră pentru a putea plăti ratele la un credit luat cu buletinul de la o organizație care-și face publicitate la TV.
Alexandra are 24 de ani, o fetiță de 4/5 anișori și un băiețel de un an, și cerșește în ușa unui market din zona fostei fabrici de confecții din Reșița. Alexandra a împlinit 18 ani și a fost alungată din casa de copii de un sistem bolnav și complet imbecil. Acum, trăiește cu un bărbat de 60 de ani, care are grijă de ea, muncește, are salariu, dar banii nu le ajung să acopere ratele din bancă.
Sir G.T. este un personaj cunoscut de autoritățile române pentru raporturile de pedofilie cu copii din Gara de Nord din București.
Au, toate aceste propoziții, legătură? Au! România, în ciuda declarațiilor sforăitoare și corecte politic, sau cosmetizate de rușine, este o țară scăpată de sub control. Controlul bunului simț! Sîntem la mîna vînătorilor, a ucigașilor de făpturi fără apărare! Astăzi, cînd omul românesc sau european nu mai este obligat să vîneze de foame, a fi vînător este similar cu a fi pedofil sau recuperator de creanțe! Împotriva ucigașilor și ticăloșilor mufați la banul public, statul nu face nimic, pentru că însuși statul este ticălos! Și se mîndrește cu acest brand de țară: veniți și luați din România o puștoaică, un băiețel, un rinichi, un urs, orice! Free!
Mă întorc la Arthur, reprezentantul personificat al comunității de urși din România, cea mai mare din Europa. Niște ticăloși cu cravată și carnete de partid cer uciderea lor. Pardon, reformulate corect politic, vorbim de extragere. Sau recoltare! Omul distruge habitatul natural, ursul apare la tomberoane, în oraș. Să-l omorîm! Nici un singur idiot cu diplomă nu s-a gîndit că ar fi și alte soluții? De exemplu, constituirea unui grup special de intervenție la urși. În Țara Urșilor! Care să intervină atunci cînd e nevoie. Să-l tranchilizeze, să-l transporte în cuști speciale, cu elicopterul, în creierul munților. E prea mult? Eu cred că nu, din moment ce cheltuim resurse importante pentru fiecare bețiv din orașele noastre de rahat! Undeva, în Alaska, un orășel care avea probleme cu urșii gunoieri a reproiectat tomberoanele de gunoi, astfel încît acestea să nu mai poată fi accesate de urși. În cîteva săptămîni, urșii au plecat singuri!
Acolo cineva gîndește! E prea mult pentru noi? Nu putem? Nu vrem? Nu avem voie? Sîntem atît de bolnavi?
