Asociaţia Diabeticilor din Anina are tot sprijinul administraţiei locale
Zilele trecute, reprezentanţii Asociaţiei Diabeticilor din Anina au semnat un protocol de colaborare cu administraţia publică a oraşului. În cadrul celei mai recente şedinţe de consiliu local, Primăria Anina s-a angajat să sprijine organizaţia logistic şi financiar.
Ionel Cristoi, preşedintele Asociaţiei Diabeticilor din Anina, ne-a spus că în oraş sunt aproximativ 300 de persoane ce suferă de diabet, iar cei mai mulţi dintre ei sunt în etate, fiindu-le greu să îşi asigure medicamentaţia. Ionel Cristoi, bolnav şi el de diabet, vine la Reşiţa şi ridică tratamentele celor care sunt în bazele de date ale specialiştilor, iar transportul şi distribuirea medicamentelor vor fi suportate de acum îninte de administraţia locală.
„Mulţi nu se pot deplasa la Reşiţa pentru a-şi primi tratamentul, cu toate că acesta este gratuit. Era nevoie de un astfel de protocol şi, pe această cale, ţin să-i mulţumesc domnului primar Gheorghe Românu pentru iniţiativă”, a mai spus Ionel Cristoi.