Asociația Germană din Reșița, la ceas de bilanț
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a organizat în data de 18 iulie 2023, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, adunarea de bilanț a celui de-al 36-lea an de activitate. în legătură cu acest eveniment, am primit la redacție un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos:
„Președintele asociației, Erwin Josef Țigla, a prezentat un rezumat al bilanțul acesteia pe perioada 21 iulie 2022 – 18 iulie 2023, perioadă în care au fost organizate sau co-organizate 367 de manifestări în Banatul Montan, în țară și chiar peste hotare. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2022, cea de-a 32-a ediție), „Zilele Literaturii Germane la Reșița” (în august 2022, cea de-a 31-a ediție și în mai 2023, cea de-a 32-a ediție), precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 16-a ediție). În prim-plan s-au aflat desigur cele dedicate celor două jubilee reșițene din 2021 / 2022: 250 de ani de istorie industrială și 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României. Acestora l-i s-a adăugat și sărbătorirea a 120 de ani de la începutul construirii Sistemului hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic, 1903 – 2023. În cele 367 de manifestări desfășurate în perioada evidențiată, sunt cuprinse și cele 29 cu caracter religios precum și 135 de diferite expoziții.
Din 19 noiembrie 1987, de când asociația funcționează, au fost organizate sau co-organizate până în prezent, în total, 6.240 de manifestări.
În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 7 titluri de carte, un CD-ROM, 72 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat, de asemenea, 69 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite.
Revista „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. De asemenea au apărut până în prezent ediții speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2022 și în iunie 2023, numărul total de apariții ale acestuia fiind de 27.
După prezentarea bilanțului a urmat un program cultural-artistic cu formația de dansuri populare germane „Enzian”, copii și adulți (coordonatori: Marianne și Nelu Florea), cu Corul german „Franz Stürmer“ (care a împlinit, în luna mai, 32 de ani de activitate), dirijat de Elena Cozâltea, acompaniat la orga electronică de Angela Kovács, dar și cu grupurile muzicale „Intermezzo” (Marianne Chirilovici, Letiția Sabău, Elena Cozâltea & Lucian Duca), Marianne & Petru Chirilovici precum și „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas). De asemenea au fost expuse desene / picturi și sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina și Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv, de sculptură, condus de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcționând în cadrul organizației germane din Reșița de 30 de ani, împlinire care a fost sărbătorită în noiembrie trecut.”
Erwin Josef Țigla