Astăzi, în Consiliul judeţean, înaintea alegerilor de duminică: proiecte puţine şi consens la votarea lor!

CONSILIERI JUD

În unanimitate, consilierii judeţeni au votat astăzi, în şedinţa ordinară din luna mai, proiectul de hotărâre prin care Spitalulu judeţean de urgenţă i s-a alocat suma de 140 de mii de lei, pentru achiziţia staţiei de osmoză inversă din compartimentul de hemodializă, în vederea asigurării procesului de tratare săptămânală a bolnavilor ce necesită hemodializă renală.

Potrivit preşedintelui CJ, Silviu Hurduzeu, staţia existentă are o vechime de peste douăzeci de ani şi, în plus, s-a defectat nu de mult. „Banii sunt acordaţi din excedentul bugetului local al CJ al anului precedent. Pentru această alocare de bani a fost nevoie de aprobarea altor trei proiecte de pe ordinea de zi“.

Consilierii au votat şi proiectul de hotărâre privind preluarea de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a unor apartamente aflate în domeniul public al judeţului Caraş-Severin. D.G.A.S.P.C. dobândeşte dreptul de administrare asupra unui număr de patru partamente situate în blocul 1 de pe Aleea Pinilor, din Reşiţa, acestea adăugându-se celorlalte opt administrate de către Direcţia sus-amintită.   

2 2